Căminul cultural din Sfânta Elena își așteaptă constructorul

sfanta elena

În satul aparținător comunei Coronini, Compania Națională de Investiții ( CNI) va ridica de la zero un cămin cultural.

Construcția este necesară pentru că terenul pe care se află actualul cămin din Sfânta Elena nu este al Primăriei, iar edilul Ilie Boboescu nu a reușit să cadă la învoială cu proprietarul său. Momentan, nu se cunoaște data la care vor începe lucrările, pentru că serviciile pentru proiectarea și execuția investiției se află încă în licitație la CNI.

„Din câte am înțeles, există doi ofertanți, dar, momentan, licitația este în derulare. Nu ne ocupăm noi, ci cei de la CNI. Noi doar am câștigat finanțarea, iar dânșii se ocupă de tot. Vom cunoaște mai multe detalii legate de aceste lucrări, abia după ce va fi desemnat un câștigător. Ne dorim ca lucrurile să meargă cât mai rapid, dar nu depinde de noi. La nivel național sunt multe investiții pe care CNI le are în derulare, astfel că este și firesc ca lucrurile să nu se întâmple peste noapte.”, a spus Ilie Boboescu, primarul comunei Coronini.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

 

Foto: Wikipedia.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/