Căminul cultural din Petroșnița îmbrăcă haine noi

camin petrosnita

„Înnoirea” căminului din satul aparținător comunei Bucoșnița este estimată la două milioane de euro, suma fiind alocată de Ministerul Dezvoltării.

Vizitele dese la București ale primarului Vichente Suru au dat rezultate: așezământul cultural din satul Petroșnița va fi reabilitat și modernizat de Compania  Națională de Investiții (CNI). Asupra obiectivului se va interveni cu lucrări atât la interior, cât și la exterior.

„Avem toată documentația gata, și autorizație de construcție, urmează doar ca cei de la CNI să organizeze licitația pentru execuție. Căminul este destul de vechi, iar noi nu am putut interveni până acum să-l modernizăm din cauza costurilor mari. Prin acest proiect, căminul va fi reabilitat termic, va fi schimbat acoperișul, vor fi schimbate geamurile, ușile, grupuri sanitare vor fi refăcute și ele. Va arată foarte bine, la final. Valoarea investiției ajunge la aproximativ două milioane de euro.”, ne-a declarat primarul comunei Bucoșnița.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/