Comuna cu cea mai mare întindere din țară, așezată pe o suprafață de 263 de km pătrați, Cornereva, bifează o importantă reușită pentru comunitatea locală: refacerea din temelii a căminului cultural.
Primarul Nicolae Novăcescu spune că mici retușuri ce trebuie făcute de către constructor întârzie puțin inaugurarea acestui edificiu foarte important.
„Proiectul a fost derulat prin AFIR, pe fonduri europene, iar firma din Caraș-Severin care a lucrat s-a încadrat în termenul cerut și în limita investiției de 400.000 de euro. Chiar astăzi, 22 iunie, facem ultima verificare. Am urmărit lucrarea pas cu pas, nu mi-a scăpat niciun detaliu de la proiect – situație intermediară – și până acum, aproape de final. Ruga de la Cornereva de Sfântă Mărie Mare o vom ține aici, în căminul cultural modernizat care a necesitat ample lucrări de consolidare a clădirii. Acoperișul a fost înlocuit în totalitate și s-a turnat planșeu nou, conform normelor în vigoare. Am acoperit parțial, sub formă de terasă, și o suprafață destul de însemnată din fața clădirii, ceea ce ne va permite organizarea unui târg al producătorilor agricoli. Evenimentul pe care îl avem planificat pentru următorul interval de timp ne va ajuta să promovăm zona noastră cu succes”, menționează primarul care știe că pentru închirierea sălii pentru evenimente private sunt deja înscrieri pe listă până anul viitor.
Așadar, urmează nunți, botezuri, diverse festivități care dau continuitate comunității. Din păcate, valorile demografice sunt negative și dacă la recensământul din 2011 în comuna Cornereva erau înregistrați peste 3.400 de cetățeni, în prezent în cele 40 de sate și cătune componente se mai găsesc în evidențe puțin peste 2.800 de locuitori.