Căminele studențești vor deveni spații de izolare pentru persoanele cu formă ușoară de coronavirus. Studenții, luați pe nepregătite!

Conducerile universităților au anunțat studenții că trebuie să elibereze căminele în următoarele zile, întrucât camerele vor fi puse la dispoziția medicilor și a persoanelor care urmează să intre în carantină. Studenții au fost luați pe nepregătite de această măsură și, de asemenea, întâmpină dificultăți la capitolul cazare în Timișoara.

Update ora 17:00

Rectorul Universități Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a anunțat studenții printr-o hotărâre că studenții rămași în căminele 19C, 20C, 21C și 22C se vor muta de mâine, de la ora 08:00, în celelalte cămine administrate de UPT, urmând ca aceste cămine să fie alocate autorităților. Studenții trebuie să știe că Direcția Socială va face repartizările. Prin decizie de recomandă celor rămași să aleagă să plece acasă dacă au această posibilitate. Cei care încă mai au lucruri în cămine nu vor avea posibilitatea de a veni să le ia, dar au prmit certitudinea că lucrurile vor fi bine depozitate în modulele B ale camerelor și le vor putea ridica după perioada stării de urgență.

 

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului și-a anunțat luni studenții despre această măsură. Două cămine vor fi eliberate complet (căminul 2 și căminul 4), însă administratorii celorlalte au sugerat și celorlalți căminiști să își elibereze camerele din celelalte cămine pentru orice eventualitate. Studenții au timp până joi să își elibereze camerele, în caz contrar obiectele le vor fi depozitate și vor putea fi recuperate ulterior, cu excepția aparaturii electrocasnice. Studenții din Caraș-Severin au comunicat deja că nu pot părăsi județul, iar conducerea încearcă să găsească o alternativă. Studenții au un model de declarație pe proprie răspundere. Plata căminelor nu se percepe de la întreruperea activității didactice, diferențele urmând să fie calculate apoi.

Cât despre celelalte instituții de învățământ superior…

Universitatea Politehnica Timișoara pune la dispoziție în acest scop Casa Politehnicii 2.

Și Universitatea de Vest din Timișoara a luat deciziile marți. Din comunicatul conducerii, căminul de Drept va fi alocat cadrelor medicale, iar căminele 12 și 13 urmează să fie eliberate pentru a fi puse la dispoziția autorităților pentru persoanele care vor prezenta forme ușoare ale virusului. Termenul de eliberare este de trei zile, iar studenții pot opta dacă rămân sau nu în cămin. Cei care doresc să rămână au la dispoziție 48 de ore pentru a face o solicitare online prin completarea unui formular. După perioada stării de urgență, studenții își pot redobândi camera. Cei care nu pot ridica lucrurile, le pot recupera ulterior din depozitare. Plata chiriilor a fost suspendată din 16 martie și până la finalul stării de urgență. Hotărârea completă a Consiliului de Administrație al UVT o găsiți aici.

Studenții au fost luați prin surprindere, dar li se promite în continuare că până la dispoziția finală totul este doar pus sub dispoziție. În orice caz, dacă totul va fi pus în practică, studenții trebuie să plece.

Este bine să aveți pe lângă declarația universității și o declarație pe proprie răspundere cu motivul venirii în Timișoara, dacă urmează să eliberați camera de cămin. Studenții acuză că deciziile sunt luate fără conștiință și nu li se pare normal să li se impună asta acum, în plină stare de urgență. Ca motive au invocat faptul că deplasarea este imposibilă și că sunt puși într-o situație extrem de dificilă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/