Cămin de bătrâni din Caraș-Severin, la un pas de evacuare! Alarmă falsă?

elena solomonesc ajpis

Un cămin de bătrâni din Caraș-Severin, unde sunt cazați circa 50 de beneficiari, riscă să rămână fără subvenția de la stat, după ce instituțiile de control au găsit mai multe nereguli. Măsura ar putea duce însă la închiderea căminului și evacuarea bătrânilor.

Situația deloc liniștitoare a fost făcută publică de directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin. Elena Solomonesc a anunțat că este vorba despre Căminul pentru Persoane Vârstnice „Țara Almăjului” cu sediul în Bozovici, acolo unde mai multe instituții de control au găsit nereguli, iar cea mai recentă vizită a AJPIS, efectuată săptămâna aceasta, a arătat că problemele nu s-au remediat. Este vorba, potrivit directorului AJPIS Caraș-Severin, despre alimente posibil expirate și probleme la capitolul curățenie.

„În frigiderele din magazie au fost identificate pungi cu carne de porc și pește congelate pentru care nu s-a putut identifica proveniența, data achiziționării, sacrificării, precum și data expirării. Nerespectarea meniului afișat, astfel că meniul afișat era friptură de porc la tavă, iar în bucătărie se gătea un amestec de organe și carne pe aragaz. Nu erau corelate fișele de magazie cu meniurile stabilite. În spațiile de locuit, precum și pe holurile căminului nu era curățenie. În cameră, pereții erau murdari. La data vizitei au fost identificate două persoane dependente care și-ar fi dorit să fie scoase din când în când afară, una dintre ele afirmând că nu a fost scoasă afară de aproximativ un an.”, se arată în procesul verbal de constatare întocmit ieri și citit de Elena Solomonesc în plenul Colegiului Prefectural de astăzi.

Potrivit șefei de la AJPIS, dacă un astfel de centru nu respectă regulile și nu asigură condițiile impuse de lege, instituția nu poate oferi subvenția de la stat. „Nu putem da subvenții cât timp ei încalcă legea. Nu e de acord să mai primească amenzi. A primit amenzi de la toți controlorii și vrea să înceteze serviciul. Am găsit mizerie, condiții improprii, la trei, patru zile după ce au trecut 10 oameni pe la ei. Eu monitorizez lunar și dacă într-o lună nu îndeplinește condițiile, pe acea lună nu-mi permite legea să îi dau subvenția.”, spune Elena Solomonesc, care a subliniat că niciun centru nu depinde de subvenția de la stat. „Când fac un contract de prestări servicii cu beneficiarii, ei își asigură standardul de cost necesar ca să supraviețuiască. Subvenția nu e sigură, că poate luna viitoare nu mai primim bani. Deci subvenția este ceva în plus ca ei să poată oferi servicii mai bune.”

Elena Solomonesc a declarat astăzi că șeful căminului a anunțat-o că, dacă îi taie subvenția, îi va evacua pe bătrâni și îi va duce la ușa AJPIS-ului. „Ce credeți că îmi spune șeful căminului de bătrâni? Că i-am spus că nu-i mai dăm subvenția, că nu mai putem, altfel o plătim noi, pentru că nu te îngrijești cum trebuie de acești bătrâni. «Luați-vi-i! Închid!». A fost la AJPIS, a blestemat întreg personalul AJPIS și a zis că mâine ne aduce toți bătrânii la ușă. A blestemat întregul AJPIS pentru că și-a permis să spună «nu dați mâncare stricată, scoateți oamenii la aer, nu vă bateți joc de oameni.» (…) Și acum mă aștept să mă trezesc mâine cu 50 de oameni la sediul AJPIS. E șantaj! Nu mă lași în pace să fac ce vreau, îți aduc bătrânii. Rolul AJPIS este de a verifica, a constata și a aplica sancțiuni, nu de a găsi soluții unde să se ducă beneficiarii, pentru asta este o armată angajată la DGASPC Caraș-Severin.”, a mai spus Elena Solomonesc despre situația de la Bozovici.

Prefectul Ioan Dragomir a încercat să calmeze spiritele, spunând că trebuie analizată situația mult mai bine, iar dacă se ajunge până într-acolo încât bătrânii să fie scoși din centrul de la Bozovici, ei pot fi primiți în centrele publice de la Reșița și de la Sacu, acolo unde există suficiente locuri libere pentru ei. „Ați prezentat o situație de aproape ne vine tuturor să ne dăm demisiile și să plecăm acasă. Vă rog să luați măsurile legale, o să informăm și Consiliul Județean. Să nu panicăm pe toată lumea cu această situație. Este o situație delicată, dar haideți să vedem, la urma urmei împreună am dat situația locurilor libere din județul Caraș-Severin. Sunt locuri suficiente disponibile și la Reșița, nu are gradul de ocupare așa de mare.”

La finalul discuției, prefectul i-a cerut Elenei Solomonesc să meargă de urgență la centrul de la Bozovici, împreună cu subprefectul Alin Muntean, și să întocmească o informare cu situația de acolo.

Prefectul Ioan Dragomir ne-a dezvăluit că și alte centre au fost avertizate de reprezentanții AJPIS că li se va suspenda subvenția pentru neregulile constatate. Este vorba despre centrele de la Belobreșca și Radimna. Reprezentantul Guvernului în teritoriu subliniază însă că situația căminelor din Caraș-Severin nu este una îngrijorătoare, neputându-se compara sub nicio formă cu centrele groazei descoperite în București.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/