Camera de Conturi a dat ultimatum conducerii Spitalului Judeţean Reşiţa: până la 30 septembrie 2016, trebuie să ia înapoi banii daţi personalului medical care ar fi beneficiat de majorări salariale ilegale în 2015!
Din verificările finalizate de auditori la 31 mai 2016 şi transpuse în Decizia nr. 20/30.06.2016 a preşedintelui Camerei de Conturi Caraş-Severin, Florin-Cristian Cruceru, şi la Spitalul Judeţean Reşiţa s-au constatat nereguli. Potrivit auditorilor, în anul 2015 au fost efectuate plăţi salariale al căror nivel brut a fost mai mare decât cel prevăzut în actele normative care stabilesc plata personalului din sectorul public.
„În fapt, la solicitarea unor angajaţi, personal medical, de revizuire a salariilor de încadrare, solicitări adresate managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi supuse spre aprobare Comitetului Director, se spune în Raportul de audit, au fost efectuate unele ajustări salariale prin mărirea salariului de încadrare al acestor angajaţi, deşi conform prevederilor legale în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază pentru salariaţii plătiţi din fonduri publice se menţine cel în plată în luna decembrie 2014. Menţionăm că noţiunea de revizuire salarială nu figurează în actele normative care reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar în actele adiţionale încheiate, prin care au fost făcute aceste revizuiri, nu se consemnează temeiul legal al revizuirii“.
Se consideră că, astfel, au fost încălcate prevederile următoarelor reglementări legale: art. 1 alin. (1) – (3) din OUG nr. 83/12.12.2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice; art. 23 alin. (1) din Legea nr. 500/11.07/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.
În consecinţă, preşedintele Camerei de Conturi a solicitat imperativ preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin să dispună şi să monitorizeze ca ordonatorul terţiar de credite al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, respectiv managerul Dumitru Secăşan, „să extindă verificarea în perioada de prescripţie până la zi asupra cheltuielilor cu personalul, în vederea identificării tuturor cazurilor în care au fost efectuate majorări salariale (revizuiri), fără respectarea prevederilor legale privind salarizarea personalului în sectorul bugetar. În toate cazurile identificate, inclusiv în cele constatate de echipa de audit, veţi dispune şi monitoriza stabilirea prejudiciului adus bugetului instituţiei, luarea măsurilor de recuperare integrală a acestuia, potrivit normelor legale, şi înregistrarea în evidenţa contabilă a operaţiunilor specifice, având în vedere prevederile Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice. Termen de realizare: 30.09.2016“.
Ca şi în alte cazuri similare, Cruceru a subliniat că „nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii şi a neurmăririi de conducerea entităţii a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă“.
UPDATE, ora 13.00
Managerul Spitalului Județean de Urgență din Reșița, Dumitru Secășan, a făcut unele precizări cu privire la concluziile și decizia auditorilor:
“Curtea de Conturi afirmă că «Au fost efectuate unele ajustări salariale prin mărirea salariul de încadrare, al acestor angajați, deși conform prevederilor legale în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază pentru salariații plătiți din fonduri publice se menține cel în plată în luna decembrie 2014».
Suntem în măsură să afirmăm că aceste ajustări salariale au fost efectuale la solicitarea medicilor șefi de secții sau cu aprobarea medicilor șefi de secții, ș.a.m.d., veniturile crescute situându-se sub limita maximă a persoanelor de aceeași specializare aflat în plata legală în acel moment. Astfel nu s-a depășit nici un salariu de încadrare aflat în plată legal în momentul evaluării.
Totodată s-a respectat încadrarea în Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Spitalului Județean de Urgență Reșița, mai exact în Titlul I «Cheltuieli de Personal».
Datorită activității desfășurate în cadrul secțiilor Spitalului Județean de Urgență Reșița, în condițiile în care, de-a lungul timpului au existat diminuări salariale și în condițiile în care s-a constatat o mobilitate crescută a angajaților Spitalului Județean de Urgență Reșița prin demisie de la locuri de muncă importante, aceste ajustării salariale s-au efectuat având în vedere activitatea desfășurată în condițiile în care se dorea fidelizarea personalului angajat și diminuarea riscului de descomplectare a Organigramei de pe secții și cu creșterea riscului de a nu putea organiza o permanență în gestionare a actului medical pe secții.
Singura metodă de fidelizare a fost creșterea veniturilor salariale, neexistând plata orelor suplimentare și nici acordarea altor stimulente.
În fața unei solicitări făcute la recomandarea asistentului șef și a medicului șef secție și conform fișei de evaluare făcute de către medicul șef, Comitetul Director nu a avut altă variantă decât avizarea cererii și echivalarea salariilor, asigurandu-le astfel că diminuam opțiune de demisie a solicitantului.
Menționăm ca de aceste ajustări salariale au beneficiat doar asistenții medicali, infirmierii și ingrijitorii.
Au fost situații în care, prin mărirea salarială unele persoane angajate au ajuns la retribuția de care au beneficiat în urmă cu 8 ani.
Datorita acestor politici salariale efecuate de Conducerea SJUR s-au constatat următoarele, în anul 2014 au demisionat 26 persoane (asistenti medicali, infirmieri, îngrijitori), în anul 2015 au demisionat 18 persoane (asistenți medicali, infirmieri, îngrijitori) și în anul 2016 au demisionat 6 persoane (asistenți medicali, infirmieri, îngrijitori).
Se observă o reducere semnificativă a numărului de demisii din cadrul asistenților medicali, înfirmieri, îngrijitori”, ne-a transmis managerul Secășan.