Reprezentanți a sute de firme din Timiș vor participa azi la seminarul organizat în colaborare de CCIAT cu cei de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara. Tematica este cea tradițională la fiecare început de an, și anume, modificările de cod fiscal.
CCIAT organizează astfel de seminarii de 15 ani, cu succes. „Evenimentul de miercurie este o continuare a seminariilor pe care le-am organizat de 15 ani de zile, care fac parte din programul de instruire și informare a mediului de afaceri cu privire la legislația europeană și națională. Se bucură de un real succes acest seminar și sunt convinsă că și mâine va fi la fel. Există o deschidere din partea Direcției de Finanțe. Ne bucurăm foarte mult că și noua conducere este deschisă pentru colaborare. Vor fi prezenţi cei mai buni specialiști din cadrul Direcției care vor răspunde la întrebările agenților economici. Nu ne oprim aici, continuăm cu organizarea seminariilor pentru primul semestru. În 13 martie avem seminar cu ISU, apoi AFIR, APIA, ș.a.m.d.”, a precizat președintele executiv al CCIAT, Florica Chiriță.
Reprezentanții CCIAT așteaptă oameni de la peste 300 de firme la seminar. Până marți la prânz, confirmaseră 282 de persoane participarea la eveniment. „Anul trecut am avut peste 20 de seminarii la care au participat aproximativ 1500 de firme. Asta înseamnă că am reușit, credem noi, ca mediul de afaceri să fie informat și să poată respecta legislația în domeniile în care activează”, a mai precizat Florica Chiriță.
Cei de la Finanțe consideră seminariile ca acțiuni de prevenție
Reprezentanții Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara spun că prin seminariile de informare doresc să prevină ca orice fel de contribuabil să omită să nu depună anumite declarații din cauză că nu știe ce noi modificări legislative apar, sau să nu comită alte erori tot pe fondul informațiilor insuficiente. „Ne propunem ca mediul de afaceri și, până la urmă, toți contribuabilii, fie că e vorba de persoane fizice sau juridice, să fie informate cu privire la noile modificări legislative care vor fi în vigoare în anul 2019. Este o acțiune de prevenție. Noi spunem că este binevenită. Sunt modificări referitoare la impozitul pe profit, modificări în ceea ce privește riscul fiscal, modificări pe Ordonanța 114, sunt introduse noțiuni”, a declarat nouă șefă a Direcției de la Timișoara, Mirela Nicola.
Asistență pentru contribuabilii fără calculator
Directorul a amintit și de Declarația unică pe venit care se poate depune doar online. Mihaela Nicola spune că există un protocol cu UAT-urile, astfel încât și cei care nu au acces la calculator sau Internet să poată face acest lucru. „E o campanie destul de amplă, la nivel național, cu privire la conștientizarea persoanelor fizice, de data aceasta, în ceea ce privește înregistrarea în spațiul virtual privat. Declarația se depune doar online și impune un pic mai mult efort și din partea noastră, pentru ca persoanele să conștientizeze că nu se mai poate depune în format pe hârtie. Majoritatea sunt receptivi, dar, într-adevăr, întâmpinăm probleme cu o anumită categorie de persoane pe care, sincer, nu putem să-i condamnăm. Sunt oameni care nu au adresă de email, care nu au un telefon pe care să se poată înrola. Încercăm să venim în sprijinul lor. Există un protocol de colaboare cu primăriile, cu UAT-urile. Am făcut o campanie de prelucrare cu câte un reprezentant al UAT-urilor să fie dânșii instruiți, să fie aproape de persoanele unde noi nu avem structuri funcționale. Să le asigure accesul la un calculator, logistic, și inclusiv suportul de specialitate”, a precizat Nicola.
Directorul executiv pe colectare de la Timișoara, Ioan Elek, a reaminit că toți contribuabilii se pot informa și prin serviciul de asistență contribuabili. „Ministerul de Finanțe, respectiv ANAF-ul, are o deschidere totală. Se dorește o colaborare totală cu mediul de afaceri. Noi, prin Serviciul de asistență contribuabili, organizăm în fiecare zi discuții, instruiri cu Corpul experților contabili”, a precizat Elek.