Călin Dobra, profesorul din fruntea administrației timișene

Profesor de sport sau specialist în administrație, domnule președinte? În care dintre cele două ipostaze v-ați simțit mai bine?

Fiecare dintre cele două ipostaze, și cea de profesor de sport și cea de om de administrație, mi-au adus foarte multe satisfacții. În perioada în care am predat educație fizică și sport la Școala Gimnazială ”Anișoara Odeanu” nr. 6 din Lugoj, satisfacția era să văd în fiecare zi copiii, să organizăm activități împreună. Probabil era ceva legat de faptul că ora de sport e mereu așteptată de elevi, pentru că era mai simplu decât la matematică sau limba română. Cu toate astea, când era vorba de joacă, ne jucam, când trebuia să muncim, munceam. Am predat la școala gimnazială din Lugoj între 2001 și 2012 și îmi amintesc cu drag de respectivii ani. Mereu am considerat că de la copii ai ce să înveți, în special să te bucuri din lucrurile simple. Oricât aș fi fost de îngândurat sau supărat, când începeam ora de sport, copiii mă luminau prin cât de mult se bucurau de cel mai mic lucru.

În administrație satisfacția vine din faptul că aduci o îmbunătățire în nivelul de trai al oamenilor. Proiectele de infrastructură rutieră, din sănătate, educație, cultură, toate mi-au adus satisfacție. Pe unele, cum este reabilitarea castelului Huniade, le-am preluat blocate până la ultima hârtie. Și am reușit să le aduc la nivelul la care, acum, sunt eligibile pentru investiții. La fel s-a întâmplat și cu câteva dintre proiectele de infrastructură rutieră, cum este lărgirea la patru benzi de la Moșnița sau de la Dumbrăvița. Blocaje peste blocaje. În cei trei ani și jumătate, de când sunt președintele Consiliului Județean Timiș, le-am adus la stadiul în care în intră pe teren primul excavator. Cumva, cele două domenii, sportul și administrația au ceva în comun. Și în sport și în administrație, trebuie să muncești mult până apar primele rezultate. Mai ales în administrație, un domeniu în care te afli în serviciul public și oamenii cer rezultate imediat. Și este firesc să fie așa. Din păcate este o muncă de ani în spate, de care mulți nu știu. Dar și când încep să apară rezultatele, satisfacția este foarte mare și vine din faptul că ai depășit limite, ți-ai dovedit că poți, ai făcut viața oamenilor mai ușoară și, nu în ultimul rând, din faptul că OMUL CONTEAZĂ!

De ce ați decis să candidați pentru un al doilea mandat? Ce motivație ați avut?

Am decis să candidez pentru un al doilea mandat pentru că ultimii trei ani au fost plini de provocări și inițiative pe care îmi doresc să le duc la îndeplinire. Pot spune că sunt mulțumit de acești trei ani, dar mai este mult de muncă. O muncă pe care am început-o împreună cu echipa din Consiliul Județean Timiș și pe care îmi doresc să o finalizez. De exemplu, în cazul fondurilor europene, am reușit să avem în derulare proiecte în valoare de 80 de milioane de euro. A fost doar pentru asta o muncă titanică, atât a mea cât și a colegilor din Consiliul Județean, o muncă de 12-14 ore pe zi, pentru care le mulțumesc, pentru că au trebuit să facă anumite sacrificii. În mandatul meu, județul Timiș primește finanțări de peste 700 de milioane de lei prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru proiecte destinate îmbunătățirii infrastructurii din mediul rural (alimentare cu apă, canalizare, stații de epurare, școli, grădinițe, creșe) și 10 proiecte de modernizare a drumurilor județene.

Sănătatea a primit peste 85 milioane lei, Cultura – 156 de milioane de lei, iar Educația mai bine de 130 de milioane de lei. Protecţiei civile i-am alocat, în total, peste 25 de milioane de lei. Când vine vorba de fonduri europene atrase vorbim de un total de 324 de milioane de lei, iar aici țin să menționez și cele mai mari proiecte pe care le realizăm cu bani de la UE: noua maternitate din Timișoara – 65 milioane lei, lărgirea la patru benzi Timișoara – Dumbrăvița – 80 milioane lei și modernizare DJ 693 – Cărpiniș – Periam – Interconectare la A1 la Pecica – 77 milioane lei. Sunt, deci, foarte multe proiecte la care m-am gândit, pentru care am muncit și pe care le-am luat în calcul în momentul în care am decis să candidez pentru al doilea mandat în fruntea Consiliului Județean Timiș.

Cum vede familia dvs. această candidatură? Pentru că un al doilea mandat la conducerea Consiliului Județean Timiș va însemna pentru dvs. și un program profesional mult mai încărcat. 

Cel mai mare sprijin al meu este familia. Soția mea, Andreea și fiica mea, Elena sunt mereu lângă mine. Fără susținerea lor, nu aș fi luat această decizie. Ele au încredere în mine și știu cât de important este pentru mine să duc la bun sfârșit sarcina pe care mi-am asumat-o, și anume să contribui la creșterea nivelului de trai pentru timișeni și crearea circumstanțelor pentru dezvoltare: o infrastructură rutieră modernă, pentru că administrăm 1.300 de km de drumuri județene, aparatură medicală performantă, educație în condiții moderne, un mediu sănătos în care să trăim, atragerea de investitori care să creeze locuri de muncă, ș.a.m.d.

Timișenii vor vota, de această dată, la președinția Consiliului Județean, omul. Și nu partidul, ca până acum. Ce părere aveți?

În administrație este dificil să te faci cunoscut, am mai spus asta de multe ori. Pentru că de așa natură este domeniul. Dar, am încredere că oamenii din județul nostru văd omul Călin Dobra. Un om care a muncit pentru județul Timiș, pentru timișeni. Este simplu pentru contracandidații mei să vorbească, pentru că ei au fost mereu pe margine și cumva, îi înțeleg. Dar, faptul că ei nu au habar despre administrație, nu este o scuză. Împreună cu echipa mea din Consiliul Județean Timiș am gândit proiecte care să respecte legislația și pe care le-am pus în practică, asta în timp ce alții vorbesc de pe margine. Am încredere că pentru timișeni, asta contează! Și nu vorbele goale ale unor oameni care nu cunosc niciun fel de procedură administrativă. În primul rând, consider că o candidatură uninominală dă posibilitatea omului să știe exact pe cine și cum votează. Dar și pentru candidat este un plus. Spun asta pentru că nu te mai poate contesta nimeni. Noi, aici în Timiș, am fost primii din țară care am luptat pentru libertate și pentru dreptul de a ne alege reprezentanții. Consider că este dreptul oamenilor, câștigat prin luptă, să știe pe cine aleg să îi reprezinte. Îmi doresc să am șansa să continui aceste proiecte de dezvoltare în următorii patru ani și să gândesc, împreună cu timișenii, noi planuri pentru noi, pentru Timiș!

(E)

(Comandat de Partidul Social Democrat-Organizația Județeană Timiș
Executat de SC NATCOM PRESS SRL
Cod mandatar financiar: 21200019)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/