Călin Dobra, președintele PSD Timiș, bate obrazul adversarilor politici: „1,8 miliarde de lei e implicarea Guvernului PSD în Timiș, din 2016 până în prezent. Adversarii politici să recunoască”

Președintele ales al PSD Timiș și al Consiliului Județean, Călin Dobra, acuză adversarii politici de incorectitudine și lipsă de caracter când vine vorba de fondurile alocate de la centru pentru județul pe care îl conduce care, potrivit calculelor PSD, depășesc suma de 1,8 miliarde de lei pentru perioada decembrie 2016 – prezent.

„E cazul să fim corecți, indiferent de culoarea politică și transmit adversarilor să aibă tăria să recunoască acest lucru. Să recunoască atunci când primim o finanțare de la Guvernul României”, a declarat astăzi președintele PSD Timiș, Călin Dobra, nemulțumit de afirmațiile făcute de reprezentanții celorlalte tabere politice, potrivit cărora Guvernul PSD nu dă doi bani pe județul Timiș.

„Sunt peste 336 de milioane de lei cheltuite pe proiecte deja finalizate, alte 960 de milioane alocate pentru proiecte deja în derulare și aproape 480 de milioane pentru proiecte contractate. Alte 45 de milioane de lei sunt alocate de Compania Națională de Investiții. (…) În Timișoara s-au alocat 180 de milioane de lei pentru proiectul de apă și canalizare (parte din proiectul de 182 de milioane de euro al Aquatim). (…) Sunt proiecte majore, susținute de PSD din fonduri guvernamentale și europene”, a adăugat Călin Dobra.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/