Călin Dobra: „Ministrul Sănătății ignoră nevoile județului Timiș”

Călin Dobra, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, critică atitudinea ministrului Sănătăţii, venit ieri în vizită la Timişoara. După sintagma „ţara arde şi baba se piaptănă”, Dobra spune că ministrul a fost mai mult interesat de întâlniri politice decât de problemele reale ale cetăţenilor din judeţul Timiş.

Dobra dă exemplu situaţia din Sacoşu Turcesc, prima localitate din judeţul Timiş închisă, unde oamenii sunt descumpăniţi şi aşteaptă sprijin. De susţinere din partea autorităţilor centrale au nevoie spitalele din judeţ, explică Dobra, care sancţionează atitudinea ministrului.

„Ministrul Sănătății ignoră nevoile județului Timiș! Sacoșu Turcesc are nevoie de sprijin. Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș are nevoie de sprijin. Spitalul CFR are nevoie de sprijin. Spitalul Municipal din Lugoj are nevoie de sprijin. Iată doar patru dintre problemele imediate de la nivelul județului Timiș, pe care aș fi dorit să le abordez cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Din păcate, în timp ce mă aflu în județ, în mijlocul focarului de coronavirus de la Sacoșu Turcesc, unde o comunitate întreagă este speriată și așteaptă sprijin, aflu «pe surse» că ministrul are întâlniri, mai mult sau mai puțin politice, în Timișoara, cu «spuma» liberalilor de aici.”, a precizat Călin Dobra, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Politica se face la firul ierbii, în mijlocul cetăţenilor, mai ales în această perioadă critică în care nevoile sunt mari. Dobra continuă şi spune că CJ a găsit greu resurse pentru a ajuta spitalele din Timiş, întrucât acestea nu au primit sprijin de la DSP.

„L-aș fi luat cu mine, poate aveam ocazia, în mașină, pe drum, să-i explic cum am găsit resurse, la Consiliul Județean, să ajutăm spitalele din județul Timiș, în timp ce DSP-ul condus de domnia sa nu a livrat, până în acest moment, nici măcar un singur echipament de protecție sau teste pentru personalul medical. Domnule ministru, lăsați politica! Vă invit în mijlocul oamenilor din «provincie». Veniți cu măsuri concrete de luptă împotriva COVID-19!”, a exclamat preşedintele CJT.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/