Călin Dobra: „Avem cel puțin patru variante de primar interimar”

Social-democratul, câștigător al alegerilor din 9 iunie, a anunțat care e agenda sa, și a filialei locale PSD pe care o conduce, în perioada următoare.

Întrebat ce va face după 1 iulie, când devin efective demisiile celor din conducerea orașului, primarul de facto al urbei a declarat pe un ton tranșant că activitățile se vor desfășura așa cum s-a stabilit. „Aștept să preiau mandatul în octombrie. Până atunci, veți auzi numai dezinformări ale adversarilor politici, pentru că ei nu știu să piardă și sunt frustrați din acest punct de vedere”, a spus Călin Dobra (foto).

Cei care cred că demisia îi scapă de răspundere, se înșală amarnic

La nivel de partid, Călin Dobra spune că „așteptăm mișcările celorlalți ca să putem decide. Nu putem lăsa lucrurile într-un blocaj. La momentul acesta, toți pierzătorii care conduc totuși administrația locală vor să creeze un blocaj total la nivelul administrației. Unii își dau demisiile, alții nu… Cum ar fi inginerul acela de la apă-canal, societate nou înființată, dar care a fost moartă de la înființare și numai a cheltuit bani. Ca administratori, nu pot să fugă fără să prezinte un raport, o justificare cu ce se întâmplă acolo. Cei care cred că dacă vor fugi așa, vor scăpa și de răspundere, se înșală amarnic. Își dau demisiile de la societăți pe care le-au înființat și le-au îngropat din start. Acea societate, apă-canal, nu a funcționat”.

Printre deciziile importante pe care noua administrație le va lua se numără, în opinia primarului ales pe 9 iunie, cea legată de situația Societății „Meridian 22”, aflată în insolvență.

În principiu, alegerea unui primar interimar ar trebui tranșată în ședința ordinară de consiliu din 27 iunie. Călin Dobra susține că viceprimarul interimar, Adrian Serendan, nu și-a dat totuși demisia. „Primarul interimar care a fost până acuma și-a dat demisia, dar viceprimarul interimar nu. Acolo este o struțo-cămilă și o debandadă, care la acest moment iese la iveală. Eu nu pot interveni în debandada lor. Ei au responsabilitatea să predea administrația locală, cu bune, cu mai puțin bune sau cu rele. Eu îmi voi asuma conducerea în octombrie, dar să-mi asum lucrurile acuma, când ei au fugit mișelește, nu este corect. Atâta timp cât viceprimarul (n.r. – Adrian Serendan) și-a păstrat funcția și nu și-a dat demisia, având și majoritatea, el va conduce orașul mai departe”.

Orașul nu va fi lăsat pe „pilot automat”

Călin Dobra afirmă categoric că, din rândul consilierilor PSD, sunt oameni cu experiență, care pot prelua fără probleme frâiele administrației locale. A dat cel puțin patru exemple din numele care erau deja vehiculate în aceste zile: „Îl avem pe Cristi Galescu, care chiar a ocupat în trecut funcția de viceprimar, este domnul Iosif Crăciunescu, cu experiență mare, la fel și domnul Marius Baboniu, dar lista poate fi completată și cu colegi mai tineri, cum ar fi Ionuț Dumitriu. Eu vă spun că toți cei patru care fac parte din actualul consiliu local pot prelua interimar frâiele administrative. Dar, atâta timp cât viceprimarul interimar este pe poziție, el are responsabilitatea să conducă până la final mandatul. Eu sincer apreciez poziția dumnealui și îl felicit pentru asta”.

Călin Dobra spune că este conștient de problemele cu care se confruntă orașul, dar ele vor fi rezolvate de viitoarea administrație cu calm și competență.

Contactat telefonic, juristul Dan Ciucu, secretarul Primăriei Lugoj, a confirmat că, în cursul zilei de marți, 25 iunie, Adrian Serendan și-a dat demisia din funcția de viceprimar interimar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/