Călin Blidariu: „Nu sunt vinovat pentru sinuciderea surorii mele! Voi încerca să dovedesc că sunt nevinovat!”

Inculpat pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii surorii sale, Ana Maria Suru, tânăra găsită fără suflare, anul trecut, în pădurea de la marginea Reșiței, spre Secu, Călin Blidariu se plânge că trăiește un adevărat calvar după ce organele de cercetare penală l-ar fi acuzat pe nedrept.

A fost suspectat încă din ziua descoperirii cadavrului că și-ar fi ucis sora. Au cântărit greu violențele ale căror victime au fost mai multe dintre iubitele sale, dar și declarațiile sale, unele confuze, altele mult prea detaliate, în orice caz, atipice. Cercetările efectuate de două echipe de criminaliști au exclus însă varianta crimei. Călin Blidariu, au constatat anchetatorii, nu i-a făcut nimic în mod direct Anei. În schimb, au stabilit aceștia, ar fi terorizat-o psihic, o perioadă lungă de timp și astfel ar fi împins-o spre sinucidere. E inculpat în acest moment pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii, dar dosarul nu a fost trimis instanței spre judecare, ci profilerului Poliției Române. Procurorul de caz încă mai caută răspunsuri, încă mai are de înlăturat semne de întrebare.

„Este un procuror foarte calculat, un om care are experiență în domeniu, un om care a lucrat foarte bine cu o echipă de polițiști foarte bună din Caraș-Severin, completată cu o echipă de polițiști de la București. S-a făcut o percheziție la casa clientului meu și de către o echipă de la București, de la cea mai profesionistă instituție din România. Au fost și la fața locului cei din București. Echipele de criminalistică și procurorul de caz au ajuns la concluzia că nu poate fi vorba de omor. E vorba de sinucidere, iar la dosarul cauzei apar nenumărate argumente care pe mine m-au convins că nu este un omor. Din punct de vedere științific, m-a convins și procurorul de caz, în momentul când mi-a prezentat dosarul, că nu este vorba de infracțiunea de omor. Este foarte clar acest lucru”, a explicat, pentru expressdebanat.ro, avocatul Cosmin Bolosin.

Apărătorul lui Călin Blidariu spune că infracțiunea reținută în sarcina clientului său presupune constrângerea prin diferite tertipuri, amenințări, sugestii, șantaj emoțional, certuri sau jigniri. Totodată, la fel ca în cazul infracțiunii de grup infracțional organizat, trebuie să existe o continuitate în timp a unor astfel de constrângeri. „O simplă ceartă nu poate să fie o determinare sau o înlesnire, trebuie să existe o continuitate în timp. Este o infracțiune foarte sensibilă, o infracțiune care se întâlnește foarte rar în practica judiciară constantă”, a mai spus avocatul Bolosin.

Călin Blidariu pledează nevinovat în fața acestor acuzații. Se consideră un om nedreptățit și spune că nu mai suportă presiunea. Prin vocea avocatului său, Călin Blidariu le-a transmis celor care încă îl privesc cu îndoială: „Am spus de la început că nu am fost, nu sunt și nu voi fi niciodată vinovat de această infracțiune. Dacă procurorul mă trimite în judecată, eu voi încerca prin armele mele proprii procesuale, procedurale pe care le am, să dovedesc că sunt nevinovat”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/