Calcule făcute cu pixul stricat! Şcolile din Lugoj au primit aceleași sume pentru măsurile de prevenire, indiferent că au 70 de elevi sau 1.000

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Bugetul alocat de către Primărie unităților de învățământ din Lugoj a stârnit un val de nemulțumiri printre locuitorii urbei.

Problema o reprezintă de această dată nu suma, respectiv 30.000 de lei, ci modul în care au fost împărțiți acești bani. Practic, primarul Francisc Boldea a considerat că este oportun să distribuie aceeași sumă, indiferent dacă la unitatea de învățământ care primește banii învață 71 de elevi sau aproape 1.000.

Pentru o bună gestionare a situației la început de an școlar, în contextul pandemiei de coronavirus, edilul-șef nu trebuia decât să discute deschis cu directorii școlilor din municipiu, întocmind împreună cu aceștia un necesar, în funcție de particularitățile fiecărei unități de învățământ.

În acest mod, bugetul putea fi împărțit echitabil, astfel încât banii să nu se risipească acolo unde nu este nevoie și să se ajungă în situația de a fi insuficienți în școlile unde învață un număr mare de copii și lucrează numeroși profesori.

„Nu avem nimic cu nimeni, nici cu celelalte școli, însă la «Hasdeu» numărul elevilor și al celor înscriși la postliceal este de aproape 1000 de persoane și ni s-a alocat aceeași sumă precum școlilor cu mult mai puțini elevi. În plus, banii au fost alocați pe servicii. Urmează să facem transferul, deci abia peste aproximativ o lună îi vom putea folosi. Nu avem ce face… Bine că sunt și banii aceștia, decât deloc.”, spune prof. Letiția Fedorca, director al Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu”. Dovadă că decizia primarului Francisc Boldea a fost una luată în grabă, pe negândite, este faptul că după distribuirea acestor bani către unitățile de învățământ din Lugoj, la un calcul simplu, în unele cazuri cuantumul pentru fiecare copil va fi de 32,18 lei și 422,53 în altele. Cum ar trebui directorii de școală să gestioneze banii, astfel încât necesarul de produse dezinfectante, măști ori alte obiecte destinate protecției împotriva infectării cu COVID-19 să fie acoperit?

Soluția este tot în mâinile directorilor, care se străduiesc să gestioneze eficient fiecare leu, astfel încât elevii și întreg personalul să fie în siguranță. Cu toate acestea, dacă pandemia de coronavirus nu va da semne de atenuare, unitățile de învățământ vor rămâne în scurt timp fără materialele necesare.

„Noi, în acest moment, stăm bine. Repet, în acest moment există stocurile pe care noi le-am făcut și care s-au acumulat în timp, ținând cont de faptul că o bună perioadă de timp a pandemiei elevii nu au fost la școală. Altfel spus, stocurile pe care noi le-am făcut ne ajung cam două luni. Sigur că, dacă ar fi o posibilitate să se primească sume suplimentare de bani, nicio școală, niciun director nu ar refuza acei bani. Pentru moment, în ceea ce privește liceul nostru există fonduri, urmează să le gestionăm și vom vedea după aceea dacă mai sunt necesari alți bani. Dacă situația se va prelungi, și după cum se vede, se va prelungi, cu siguranță că la un moment dat și Liceul Tehnologic «Valeriu Braniște» va fi obligat să solicite autorității publice locale o suplimentare de fonduri.”, spune prof. Cosmin Gheorghe, directorul Liceului Tehnologic „Valeriu Braniște”.

Muzeul TM

Rămâne de văzut cât de eficient a fost modul de distribuire a fondurilor, gândit de primarul Francisc Boldea, care a fost contestat dur și de Claudiu Buciu, candidatul PNL la Primăria Lugoj.

„Ce gospodar sunteți dvs., dle Boldea? Cum ați calculat nevoile instituțiilor de învățământ care trebuie să se pregătească pentru a primi copiii la scoală? Am fost contactat de numeroși părinți, profesori și chiar directori de instituții de învățământ care mi-au comunicat ca v-ați bătut joc de copii. Domnule primar, cu scuzele de rigoare, ați gândit ceva când ați alocat câte 30.000 de lei fiecărui centru bugetar, indiferent de numărul de copii care studiază acolo? Indiferent de numărul de clase sau de spații sanitare? Cum să facă față acestor nevoi o școală cu 932 de copii cu 30.000 de lei? Și aici vorbim de Liceul Teoretic Iulia Hasdeu. Aceeași sumă ați alocat-o și Școlii Gimnaziale Numărul 3, dar care are 319 copiii sau Școlii Gimnaziale Numărul 12, care are 71 de copii. Unele instituții au primit câte 32,18 lei pentru fiecare copil, altele 42,71 lei, altele 94,08 lei, altele 159,57 lei, iar altele 422,53 lei. Cum se vor descurca? De ce nu ați dat tuturor copiilor aceeași sumă? Îi obligați pe directori și pe dascăli să ceară iarăși bani de la părinți? Vă solicităm să convocați de îndată Consiliul Local și să alocați cel puțin 250 de lei pentru fiecare elev din Lugoj, pentru a acoperi toate nevoile actuale!”, a spus Claudiu Buciu.

Singura speranță pentru unitățile de învățământ preuniversitar o reprezintă decizia Guvernului, aprobată joi, 10 septembrie, de a aloca 100 de milioane de lei din fondul de rezervă bugetară pentru finanțarea programului național „Educația în siguranță”.

Conform programului, beneficiare vor fi școlile care nu au asigurate materiale de protecție sanitară și dispozitive electronice suficiente din bugetul propriu sau din cele distribuite de către administrația locală.

(E)

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/