Călătorii până la marginile Universului Observabil, la Iulius Town. Ce poți vedea la Planetariul gonflabil din Atrium?

iulius town timisoara planetariu (2)
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Aventurile la Iulius Town continuă și în 2023, iar după ce ai „pătruns” în Lumea Oceanelor, provocarea este o „vizită” în Univers, acolo unde nu credeai că vei ajunge vreodată. Te poți „desprinde” de pe Terra, în perioada 9 – 19 februarie, și vei putea descoperi misterele constelațiilor, vei zări marginile Universului Observabil, vei afla istoria telescopului și se va pune în discuție dacă există sau nu viață extraterestră. Călătoria fascinantă, plină de culoare și imagini fabuloase, este destinată curioșilor de toate vârstele, cuprinde patru proiecții diferite, iar prețul unui bilet este de 30 lei.

Iulius Town ți-a pregătit o nouă misiune, care îți oferă posibilitatea să explorezi Universul. Astfel, în Atrium, în perioada 9 – 19 februarie, va fi reinstalat planetariul gonflabil, ce va oferi și de această dată spectacole full-dome și în programul căruia sunt incluse patru proiecții cu tematică de astronomie, destinate tuturor categoriilor de vârstă.

La prima proiecție – „De pe Terra în Univers” – curioșii vor putea descoperi splendoarea corpurilor cerești din Sistemul Solar, vor „călători” către locurile de naștere ale stelelor, dar și în locurile unde acestea s-au stins. De asemenea, vor putea ajunge mai departe de Calea Lactee, vor traversa imensitatea inimaginabilă a miliardelor de galaxii și vor zări marginile Universului Observabil, la circa 14 miliarde de ani lumină. Toate imaginile sunt însoțite de explicații audio.

iulius town timisoara planetariu (3)

Cea de-a doua proiecție se adresează copiilor și este vorba despre „Patrula Zula – Cu picioarele pe Pământ”. Aceasta este bazată pe serialul TV de succes, Patrula Zula, care a ajuns în 200 de milioane de locuințe din întreaga lume și care prin intermediul personajelor îi învață pe cei mici despre formarea și dezvoltarea planetei Pământ și despre formele de viață pe care o numesc casă.

Proiecția „Lumi îndepărtate – viață extraterestră” este cea de-a treia și încearcă să răspundă la câteva întrebări pe care fiecare dintre noi ni le punem. Există viață extraterestră? Oare extratereștrii călătoresc prin spațiu și vizitează Pământul? Sperăm să te lămurești măcar în câteva dintre aceste privințe și garantăm că vei pleca cu noi informații.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Ultima proiecție „Două bucăți mici de sticlă – Uimitorul Telescop” prezintă istoria telescopului de la prima lunetă a lui Galileo, la luneta unui copil ce folosea două bucăți mici de sticlă, până la lansarea telescopului spațial Hubble al NASA și telescoapele viitorului. Vizând să atragă publicul de toate vârstele, spectacolul explorează descoperirile făcute de astronomi în ultimii 400 de ani.

iulius town timisoara planetariu (4)

Cupola gonflabilă a planetariului are un diametru de 8 metri și este dotată cu un proiector digital și scaune confortabile. Prețul unui bilet este de 30 de lei pentru o proiecție, iar la achiziționarea a două bilete pentru două spectacole, se va acorda o reducere 10 lei. Biletele se pot cumpără de la intrarea la eveniment.

Programul spectacolelor poate fi consultat pe pagina iuliustown.ro.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/