Caius Diaconescu, oare cine vrea să fie stat în stat, cine dorește cumul de funcții?!

diaconesc caius

Consilierii județeni PNL sunt indignați de comentariile făcute de doctorul Diaconescu după ce l-au dat afară din Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Reșița.

În urma articolului „15 mizerii de consilieri liberali m-au violat în public! Este stat în stat, s-a făcut legea PNL!” am primit următorul drept la replică:

Grupul consilierilor județeni PNL își exprimă indignarea și totodată își cere scuze cititorilor Express de Banat pentru limbajul necolocvial al medicului Caius Diaconescu, care a descoperit după ultima ședință a Consiliului Județean că a face parte ‘’dintre mizeriile care conduc județul ‘’după doi ani de mandat , reușind astfel să se descalifice moral și profesional atât în fața colegilor, a pacienților, dar și a forului legislativ județean.

Domnia sa nu se află doar într-un conflict de interese juridic, dar și într-o sincopă de moralitate ce îl dezonorează prin limbajul trivial folosit, fapt ce ne determină să ne delimităm de un asemenea profil de reprezentant al cetățenilor din Caraș-Severin.

‘’Am fost dat afară pe ușa din dos de 15 consilieri PNL, de 15 mizerii, pentru că demiterea mea a fost ilegală’’ afirmă consilierul județean în urma suspendării din Consiliul de Administrație al SJUR, suspendare în baza conflictului de interese în care se află și a cărui act normativ v-o atașăm spre publicare, deoarece menționăm că în articolul publicat de redacția dumneavoastră s-au omis motivele ce au determinat această suspendare.

Caius Diaconescu nu a considerat că este ‘’o mizerie’’ situația în care s-a complăcut-cea de  consilier județean, mebru în CA SJUR și totodată cea de angajat al SJUR, dar se pare că i se pare mizerabilă aplicarea legii.

Oare cine vrea să fie ’’ Stat în Stat’’, cine dorește cumul de funcții? 

 Oare câți dintre cetățenii județului Caraș-Severin pot profita de asemenea oportunități publice și pecuniare? 

Câți dintre pacienții domniei sale de la SJUR sau de la cabinetul privat pot avea asemenea drepturi de încălcare a legii?

Noi am îndeplinit doar mandatul pentru care am fost votați, acela de aplicare a legii, pentru ca acest ’’ imaculat’’ coleg să ne denumească pe noi și pe alegătorii noștri, indirect, ‚’’mizerii.’’

’’Curat-murdar’’, Caius Diaconescu!

Asigurăm pe această cale toți cititorii Express de Banat că vom continua să ne îndeplinim menirea pentru care am cerut votul bănățenilor și vom aplica legea, indiferent de invectivele aduse sub masca ipocriziei de către oricine este afectat de repercursiunile demersului nostru pentru dreptate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/