Câinii fără stăpân din adăpostul de la Reșița vor avea propriul medic veterinar

caini fara stapan moldova noua (2)

Patrupedele din padocul de pe drumul Lupacului vor fi supravegheate și îngrijite de un medic veterinar, angajat de administrația locală.

Municipalitatea a hotărât că este oportună deschiderea unui cabinet veterinar în incinta padocului de la Reșița, unde să fie supravegheați, tratați și sterilizați toți cei aproape 180 de câini găzduiți în acest moment în cadrul adăpostului. Cabinetul va fi accesibil, contracost, și reșițenilor posesori de animale de companie.

Pentru amenajarea spațiului în care va funcționa viitorul cabinet veterinar, dar și pentru lucrări de reparații la padoc, municipalitatea a alocat suma de 50.000 de lei.

„Amenajarea cabinetului e gata, urmând să facem demersurile necesare pentru autorizarea lui. Ne-am apucat încă de lunile trecute de această lucrare, am reabilitat o fostă hală și am creat toate condițiile necesare pentru ca medicul veterinar să-și poată desfășura în condiții optime activitatea, dar și pentru a obține de la instituțiile abilitate autorizația de funcționare. Aici se vor face, în principal, tratamente, sterilizări și intervenții pentru câinii din padoc, dar cabinetul va fi deschis și publicului larg, după un anumit program de lucru, pe care îl vom stabili ulterior. Nu ne dorim să facem o concurență cabinetelor private, dar prețurile pe care le vom practica noi vor fi unele care să acopere cheltuielile și un profit minim de 3%, că nu ne lasă legea să mergem fără profit. Adică, tarifele vor fi probabil mult mai mici decât la cabinetele private, dar există disconfortul că trebuie să ajungă oamenii până la padocul public de pe drumul Lupacului.”, ne-a declarat Daniel Călin, șeful Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului, din cadrul Primăriei Reșița.

Cât privește hrana câinilor de la padoc, aceasta este asigurată de o asociație din Germania, a mai precizat Călin: „Cu hrana nu avem niciun fel de problemă, pentru că noi avem un contract cu Asociația Animal’s Voice din Germania care ne-a furnizat în totalitatea hrana până în prezent, iar până să avem și noi medicul nostru sau cabinetul nostru veterinar, dânșii ne-au plătit și tratamentele, și chiar și sterilizările, necesare câinilor”.

Cabinetul veterinar se va deschide imediat ce va fi autorizat de instituțiile competente.

FOTO: ARHIVĂ

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/