Cabinetele stomatologice din Moldova Nouă îşi suspendă activitatea pentru limitarea răspândirii coronavirusului

untitled design set 970x90 px

Medicii stomatologi din orașul de la malul Dunării au hotărât să-și suspende activitatea pentru o perioadă de timp, ținând cont de problematica COVID-19, decizia de a închide porțile cabinetelor având la bază stoparea pe cât posibil a evoluției temutului virus din China.

Deși nu au primit încă o înștiințare oficială din partea Colegiului Medicilor, săptămâna aceasta, medicii stomatologi s-au ocupat strict de urgențe și de finalizarea câtorva lucrării dentare, fără însă a mai prelua cazuri noi, beneficiile suspendării activității fiind mult mai mari comparativ cu riscurile pe care le implică continuarea tratamentelor.

„Săptămâna aceasta am finalizat doar lucrările dentare care erau în curs și ne-am ocupat de urgențe. Cu toate că am folosit măști, mănuși, dezinfectanți, pacienții la rândul lor primind mănuși, echipamente de protecție, prevenția este întotdeauna mai bună decât tratarea. În situația în care lucrurile nu sunt tocmai favorabile datorită pandemiei de coronavirus, suspendarea activității până când se liniștesc apele cred că este cea mai bună variantă pentru a stopa evoluția virusului. Sănătatea noastră, a medicilor, a pacienților, dar și a familiilor fiecăruia dintre noi, trebuie să aibă întâietate în această perioadă.”, a declarat unul dintre medicii stomatologi de pe raza orașului Moldova Nouă pentru expressdebanat.ro.

publicitate ziar expresb 1000x100

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/