Asociația OncoHelp deschide primul Ambulatoriu pentru consult oncologic în afara Timișoarei. Noul cabinet este deservit de un medic specialist oncolog.
Consultațiile sunt gratuite, în baza contractului cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin. Cabinetul este deschis zilnic între orele 8 și 16.
„Acesta este primul pas pe care l-am făcut pe calea extinderii activității Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp. Va urma înființarea și a altor asemenea Ambulatorii destinate pacienților oncologici pentru că ne dorim să ajungem cât mai aproape de pacienți. Activitatea Asociației OncoHelp este, de fapt, una regională, chiar dacă, până acum, s-a desfășurat doar în Timișoara. Și asta pentru că avem pacienți din întreaga regiune de vest a țării. Odată cu deschiderea cabinetului din Reșița, îi scutim pe pacienții oncologici de un drum de 100 de km doar pentru un consult inițial sau pentru eliberarea unor documente ori pentru realizarea unor proceduri care nu necesită terapii ce pot fi făcute doar în centrul nostru din Timișoara. Ne dorim ca, în viitor, să dezvoltăm o rețea de asemenea cabinete în mai multe județe din vestul țării, astfel încât să ajutăm pacienții să beneficieze de consulturi de specialitate cât mai aproape de domiciliile lor.”, a spus dr. Valeriu Boruga, managerul Asociației OncoHelp.
Cei mai mulți dintre pacienții din Caraș-Severin care sunt tratați în Centrul OncoHelp de la Timișoara suferă de cancer de colon, iar aproape un sfert de cancer de sân și de stomac.
„Aproape 15% dintre pacienții care ajung la noi sunt din Caraș-Severin. Nu puțini sunt cei care vin pentru consultul inițial oncologic, nu doar pentru tratament, pentru radio sau chimioterapie. Prin deschiderea acestui cabinet la Reșița vrem ca, pentru acea primă întâlnire cu medicul oncolog, pacienții să nu mai fie nevoiți să vină la Timișoara.”, a declarat prof. dr. Șerban Negru, președintete Asociației OncoHelp.
Sediul cabinetului care funcționează în regim de Ambulatoriu este în Reșița pe strada Spitalului nr. 36, etaj 1, cam. 120. Programări se pot face la nr. de telefon 0355409469, de luni până vineri între orele 8-16.