După foarte mult timp, Salvamont Caraș-Severin primește dreptul de administrare asupra cabanei Scorillo de pe Muntele Mic.
Acest lucru s-a decis în ultima ședință din ianuarie a Consiliului Local Caransebeș, când aleșii au aprobat darea gratuită în folosință, către Serviciul Salvamont Caraș-Severin, a cabanei situată la limita pârtiei Nordica.
„Mulțumim primarului Felix Borcean și întregului grup de consilieri locali care au înțeles importanța acestui gest și care apreciază activitatea serviciului nostru. Un merit deosebit în materializarea demersului îl are domnul consilier Simion Paica, cel care a inițiat referatul premergător hotărârii”, spune Cornel Galescu, șeful Salvamont Caraș-Severin.
Întrucât cabana nu a mai fost folosită de mulți ani, va fi nevoie de renovarea sa și reconectarea acesteia la utilități. De toate aceste aspecte se va ocupa, de acum înainte, Serviciul Salvamont Caraș-Severin.
Galescu a mai precizat că timpii de reacție în caz de accident a salvamontiștilor se vor reduce, datorită amplasamentului cabanei. Pe vremuri, cabana a fost folosită și de Clubul Montan Caransebeș.
Sursa foto: Club Montan Caransebeș