Neamțul spune că, dacă trece o noapte, problema e pe jumătate rezolvată. A trecut noaptea, nu s-a rezolvat nimic. Am în vedere ieșirea lui Băsescu de acum două seri și, mai ales, felul în care s-a manifestat. Exact ca în Brăilița. M-am crucit regăsindu-i limbajul în pegra cartierului brăilean. Doar de mamă n-a înjurat Băsescu. În schimb n-au lipsit ingredientele interlopilor din Brăila alintată. Șantajistă de profesie era o exprimare foarte dragă lui Băsescu, din moment ce a repetat-o de zeci de ori. Apoi, procuror ratat, cel mai mare mincinos din țară, avându-l în vedere pe Victor Ponta, primul-ministru al României. Slugile lui Ponta și turnătorul Felix. Tata socru, implicat în Timiș în numeroase retrocedări, băgat până în gât în vânzări funciare. Dar cea mai înfricoșătoare expresie a fost haita de parlamentari. Adică, electoratul a trimis în Parlament o haită de câini turbați, în subtext. M-a luat groaza, gândidu-mă cât de proști am fost noi, poporul român, la alegeri. Ce-a mai lipsit? A mai lipsit înfigerea cuțitului în spate, la modul golănesc. Parcă ascultam un căruțaș beat, care vântura ditamai cuțitul prin aer. Pentru că am uitat să vă spun: nici Antonescu n-a scăpat. L-a gratulat cu drăgălășenia de ,,maimuțoiʺ. Maimuțoiul care i-a murdărit amvonul de la Cotroceni. Sunt curios, după o afirmație ca asta, Antonescu se va uita tot în altă parte? Că înspre Băsescu tot nu mai vede nicio țintă. Să-l bălăcărească atunci și pe el, și pe-a mă-sii. Ce a urmat. Șantajista de profesie a depus la Parchet o plângere penală, pentru șantaj și amenințare. Avocații spun că Băsescu va putea fi cercetat, pentru că nimeni nu e mai presus de lege. Aoleu! Or fi procurori în țara asta care s-au săturat și ei de șantaj și amenințări? Am auzit că și parlamentarii pregătesc o plângere. Începe să fie tot mai înghesuit Băsescu. Nu poți să te bagi în viața oamului, în morții săi sau în copiii săi. Nu e prima dată când o face. Antonescu a pățit-o când Băsescu s-a legat de soția bolnavă a acestuia, ce suferea de o boală capitală. Sau Corina Dragotescu, căreia i-a amintit că are cancer. Nici pe șanț, nici la barbut n-am auzit asemenea exprimări. Ce vrea să ne arate? Că e bărbat? Că e un dur? E un papagal, care, înconjurat de haidamaci, trage un cap în gură unui arab, căruia îi demola micul magazin. După cum se vede, este și un pericol social evident. Și, pentru periculozitate socială, știți ce măsuri se iau: colivia și cămașa de forță.