Gura, care bate câmpii

Anul ăsta, senatorii au luat țeapă. Dacă Paștele ortodox nu cade în aceeași zi cu Paștele catolic, ceea ce ar fi însemnat cam o lună de vacanță, anul acesta sărbătorile coincid. Nu mai ține cu atâta vacanță. Dar tot au găsit o rezolvare: alegerile europarlamentare. Care necesită o lună de vacanță, pentru campania electorală. Cum majoritatea senatorilor sunt de la PSD, este de înțeles că toți vor fi trimiși în teritoriu, pentru a-i mobiliza pe oameni. Miza e prea mare. Așa că s-au scos și anul ăsta. Ce-o mai fi, om vedea. O eclipsă de soare, vreo apocalipsă. Se găsesc destule manifestări ale naturii care să le dea ocazia să nu mai meargă la serviciu. Până la vacanță, senatorii au de strâns semnături. Pe plângerea penală pe care i-a făcut-o senatoarea Firea lui Băsescu Traian, pentru amenințare și șantaj. Povestea e simplă: Băsescu a ieșit în spațiul public și a declarat că dacă Firea, vicepreședinte al Comisiei Nana și comunicatoare a acestei comisii, nu stă în banca ei, s-ar putea să nu-și mai găsească soțul acasă. Amenințare și șantaj deosebit de transparente, determinându-l pe Victor Ponta să spună că e vorba de un atac de tip mafiot la un senator, ca în filmul Nașul. Vrânceanu Firea a declarat că se simte amenințată de vorbele lui Băsescu. Atât ea, cât și familia sa. Fapt inacceptabil. Ce va urma. Un avocat susține că Băsescu va fi anchetat și trimis în judecată. Puțin probabil, atâta vreme cât Băsescu beneficiază încă de imunitate prezidențială. Această imunitate este contestată de procurorul general, care spune că este, dar nu este, fiecare procuror putând-o interpreta cum dorește. Adică, are imunitate ca și parlamentarii, doar pentru declarații politice, nu pentru fapte penale, sau o are mai extinsă decât parlamentarii, pentru că, nu-i așa, este președinte. Care trebuie să aibă imunitate extinsă, pe toată perioada mandatului. De astă dată, Băsescu, să recunoaștem, a cam sărit calul, toți senatorii se simt amenințați, de aceea și semnează plângerea și își arată solidaritatea cu Vrânceanu Firea. De unde a venit isteria lui Băsescu. De la acea comisie parlamentară, numită Nana, al cărei raport e gata în proporţie de 95 la sută, ar urma să fie încheiat și să ajungă în camerele reunite. Raportul ridică destule semne de întrebare legate de modul în care a fost dobândit terenul. Se pare că numeroși locuitori au fost împroprieăriți, cu condiția să vândă pământul unei firme italiene, care să-l vândă lui Băsescu, odată ce parcelele au fost alăturate, sub formă compactă. Cei împroprietăriți nu aveau acest drept, iar firma italiană, după revinderea terenului, își înceta activitatea. De aici deducem că firma italiană a fost înființată doar cu acest scop. Așa că nervozitatea lui Băsescu e explicabilă. Numai că, până la sfârșitul mandatului, se pare, nu se poate face nimic.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/