Ca la Poliție, la nimeni: Din 50 se făcură 15 și doar patru fură amendați!

E vremea tulburelului, a pastramei de oaie, a meselor întinse, a petrecerilor cu muzâcă. Motive există tot timpul, chiar dacă trăim vremuri pandemice, cu norme stricte de comportare în spațiile publice. O nuntă, un botez, o cununie civilă, o aniversare sau un majorat. Mai nou, de când cu alegerile astea, se chefuiește și de învestirea în funcție a aleșilor locali. Așa cum ar fi considerat de cuviință și primarul din Iablanița.

La sfârșitul săptămânii, după ce a depus jurământul, Victor Terteleacă și-ar fi invitat rudele, prietenii și apropiații la un local ca să-i cinstească. Potrivit surselor noastre, au fost vreo 50 de persoane la număr, potrivit oficialilor, doar 15. „Prietenii”, care întotdeauna știu de ce fac ceea ce fac, au sunat de îndată la 112 să reclame cazul. Poliția, aceeași pe care o știm de când și-a schimbat numele din Miliție, n-a prea venit la primul apel, susțin sursele noastre, ci doar la al doilea telefon dat de reclamant.

Oamenii în uniformă și caschetă s-au dus și nici vorbă de zeci de invitați. În local au găsit doar patru clienți, au întocmit procesele verbale de contravenție și s-au spălat pe mâini în fața superiorilor de la Băile Herculane de care aparține Secția 4 Mehadia. Lucrurile nu au rămas așa, pentru că s-au „revoltat” cei amendați, că de ce restul, 15, în mod oficial, au scăpat basma curată.

Nu vrem să aruncăm vina pe bieții polițiști, din două motive: fie că ceilalți invitați se ascunseseră în cămările, beciul ori acareturile localului, fie că doar până la patru au învățat să numere până acum. Până una, alta, cineva din Poliția acestui județ ar trebui să ne explice și nouă cum au stat lucrurile cu adevărat și dacă se vor lua măsuri împotriva vinovaților în cazul în care informațiile noastre și ale celor ce ne-au sesizat sunt reale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/