Business Mark revine la Timișoara. Lumea oamenilor de afaceri dezbate din nou!

2 1
gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Două evenimente de amploare vor fi organizate în această săptămână în vestul țării. Antreprenori, directori generali, team leaderi, directori financiari, analiști economici, HR specialists, dar și contabili se vor reuni sub cupola Business Mark, la evenimentele Magnetico și CFO Conference.

Business Mark își continuă călătoria în lumea afacerilor, iar de această dată trenul oprește în gara din Timișoara, unde îi așteaptă alte sute de companii interesate de bunul mers al lucrurilor în mediul economic, tulburat și incert în aceste vremuri măcinate de criză.

Primul eveniment programat va fi Magnetico, în 17 noiembrie, la Iulius Congress Hall din Timișoara și virtual pe MyConnector, iar cel de-al doilea se va desfășura în 18 noiembrie, aceiași locație, sub titulatura de CFO Conference,

CFO Conference Timișoara 2022

Rolul CFO-ului este în schimbare, precum este și mediul de business. Noile tehnologii, automatizarea redefinesc atât rolul CFO-ului, cât și pe cel al specialiștilor din departamentele financiare. Digitalizarea este una dintre priorități pentru majoritatea directorilor financiari, însă procesul este unul complex. Dincolo de raportarea financiară, cea non-financiară capătă un rol tot mai important, cu atât mai mult cu cât se află în strânsă legătură cu accesul la investiții.

Data & analytics stau la baza deciziilor financiare în cadrul departamentului financiar al viitorului, dar acestea, în stare brută, pot fi dificil de interpretat și înțeles și pot conduce spre decizii ineficiente. La nivel de plăți, procese și operațiuni, viitorul este mai aproape decât credem, iar lucrurile avansează rapid. Mai mult de atât, la nivel internațional, situația macroeconomică, corelată cu cea a României, necesită o analiză atentă.

1000x100 (3)

În acest context, privind la viitorul companiilor prin ochii CFO-ului viitorului, acordând atenție contextului actual și particularităților sale, evenimentul reprezintă o platformă importantă pentru a obține insights de la companii de top și de a afla bune practici de la profesioniști din domeniu.

Magnetico Timișoara 2022

Ce definește magnetismul unui brand de angajator? Ce „trăsături de caracter” are o companie ce o face să fie în fruntea listei de preferințe pentru potențialii angajați? De ce își apreciază oamenii angajatorii și ce le câștigă devotamentul?  Cum se schimbă aceste aspecte? Ce este important în prezent și ce va fi important în viitor? Cum ne pregătim pentru noile generații de angajați? Cum atragem și păstrăm talente? Ce procese punem în spatele conceptului de „mindset matchmaking”? Despre toate acestea se va discuta, dar și despre magnetism și brandul de angajator.

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: +40213139819

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/