Elevii care au rămas fără unul sau ambii părinți și cei din familii monoparentale vor beneficia de 300 de lei lunar, fără a fi condiționați de venitul vreunui membru al familiei!
„Propunerile PSD au fost acceptate, în sfârșit! Elevii cu unul sau ambii părinți decedați și elevii care provin din familii monoparentale vor primi bursa socială de 300 de lei fără condiționare de venit, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie, potrivit variantei noi a proiectului de metodologie pentru bursele școlare din 2023-2024.” a declarat senatorul social-democrat, Ion Mocioalcă.
Conform documentului Ministerul Educației, beneficiază de această sumă:
,,c) elevii cu unul sau ambii părinți decedați și elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
d) elevii care provin din familii monoparentale, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.”
Lista elevilor care pot beneficia de aceste burse sociale se poate revizui lunar, la cerere, pentru a putea fi adăugați cei care fac dovada încadrării în condițiile necesare.