Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. În Reşiţa, exclusiv!

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin va organiza mâine, 20 octombrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. În acest an, bursa cărăşeană va fi organizată doar la Reşiţa.

Scopul acestei burse, organizate mâine, de la ora 9, în incinta Universităţii Eftimie Murgu (sala Campus Cafe), este acela de a facilita accesul absolvenților la posturile disponibile și de a face posibila interacțiunea directă a acestora cu agenții economici, precizează Carla Goagă, consilier superior la AJOFM. La bursă pot participa și celelalte categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia.

Până ieri, dintre cei 111 agenţi economici contactaţi, 25 au anunţat că vor oferi la bursă un total de 68 de locuri de muncă pentru absolvenţi, 15 dintre acestea fiind pentru studii superioare: economist, inginer sudor, inginer electromecanic, inginer calitate, inginer construcţii, inginer industria alimentară, inginer automatist, sudor şi asistent/specialist marketing. Celelalte locuri de muncă oferite sunt în domenii variate: lucrător comercial, facturist, gestionar, operator calculator, cofetar, contabil, electrician, lăcătuş, brutar, sudor, operator fabricare mezeluri, manipulant mărfuri etc.

Participarea la bursă va oferi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, pe lângă şansa de a obţine un loc de muncă, şi posibilitatea de a obţine informaţii referitoare la cursurile de formare profesională derulate de AJOFM, la facilităţile acordate în cazul angajării şi la ocuparea unui loc de muncă în străinătate prin intermediul reţelei EURES. De asemenea, agenţii economici vor putea obţine informaţii despre măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă de care pot beneficia angajând persoane înregistrate în evidenţele Agenţiei.

Agenţii economici care doresc să participe la bursă îşi mai pot depune ofertele de locuri vacante la sediul Agenţiei din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr. 17 (tel 0255/212160) doar astăzi, 19 octombrie. Participarea agenţilor economici la bursă este gratuită.

Sursă foto: arhiva expressdebanat.ro, de la o bursă similară din… 2011

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/