Bursa locurilor de muncă la Bastion, în aer liber

bastionul maria theresia din timisoara (1)

Bastionul Maria Theresia din Timișoara găzduiește pentru prima dată Bursa locurilor de muncă, în 23 mai, între orele 8 și 16. Evenimentul este organizat de AJOFM în parteneriat cu CJ Timiș.

Cei în căutarea unui loc de muncă vor avea ocazia să interacționeze direct cu angajatorii participanți, să afle detalii despre posturile disponibile și să beneficieze de servicii gratuite de consultanță pentru completarea CV-urilor plus consiliere în carieră.

„Organizarea bursei în aer liber, într-un loc emblematic al Timișoarei, reprezintă un pas înainte în facilitarea accesului la locuri de muncă pentru toți cei care doresc să se angajeze”, a declarat Paula-Roxana Kașai, directoarea AJOFM Timiș.

La finalul lunii februarie, rata șomajului în Timiș a fost de 0,78%.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/