Bunicul învățat! Clubul Copiilor din Lugoj a aniversat 70 de ani de activitate

clubul copiilor lugoj
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Clubul Copiilor Lugoj, instituție reprezentativă pentru oraș, a aniversat 70 de ani de activitate.

Numeroase generații de copii au trecut pragul instituției în cele șapte decenii, fiecare găsind aici cadrul ideal și îndrumarea necesară pentru a-și pune în valoare abilitățile, urmându-și pasiunile. Clubul Copiilor a luat ființă la data de 30 aprilie 1953 și se numea pe atunci Casa Pionierilor. În clădirea impunătoare în stil Brâncovenesc de pe str. Comuna din Paris, nr. 7, au funcționat pentru început 12 cercuri, sub îndrumarea a opt cadre didactice. Una dintre cele mai fructuoase perioade traversate de Casa Pionierilor a fost cea a anilor ’70 când s-a înregistrat cel mai mare număr de cercuri, respectiv 26, coordonate de către 16 cadre didactice. Mai târziu, în anul școlar 1990-1991 instituția și-a schimbat denumirea în Clubul Copiilor și Elevilor, fiind schimbate și multe dintre denumirile activităților și tematica acestora. Din anul 2006 instituția poartă denumirea actuală, Clubul Copiilor Lugoj, funcționând în trei corpuri de clădire construite sau reabilitate între 2005 și 2009.

Deschis tuturor

Porțile Clubului sunt deschise pentru toți copiii dornici de afirmare, talentați și inventivi. Nu există obligativitatea frecventării cursurilor un anumit număr de ani, nu există note, deoarece competiția apare sub alte forme, iar copiii vin din plăcere, programul activităților desfășurându-se după orele de școală și în timpul vacanțelor. Aniversarea celor 70 de ani de activitate a Clubului Copiilor din Lugoj va fi marcată pe tot parcursul acestui an prin diverse activități, expoziții, ateliere de creație și spectacole. Calendarul activităților va fi publicat la o dată ulterioară.

STPT job 1000x200

Dansatoare talentate

Sărbătorirea celor șapte decenii a fost marcată și cu un rezultat excelent pentru trupa Venus de la Clubul Copiilor Lugoj. Talentatele dansatoare, coordonate de prof. Delia Lucia Murariu Chiran, au reușit să se claseze pe podium, ocupând locul al doilea la Concursul Internațional de Dans „Ghiocelul de Argint”. Competiția, ajunsă la cea de-a XXVIII-a ediție, s-a desfășurat la Arad, în organizarea Palatului Copiilor și Inspectoratului Școlar Județean. Peste 800 de copii din țară și din străinătate (Republica Moldova, Polonia, Serbia, Croația, Ungaria, Germania, Slovacia) au reușit astfel să promoveze calitatea și performanța în educația extrașcolară în domeniul cultural – artistic. Concursul este înregistrat în Calendarul Activităților Educative – nivel Internațional (C.A.E.N.2023), beneficiind de finanțare din partea Ministerului Educației, precum și de sprijinul Primăriei Municipiului Arad, al Universității „Aurel Vlaicu” Arad, Universității „Vasile Goldiș” Arad și al mai multor parteneri generoși.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/