Continuă vizita premierului Chinei la Bucureşti. S-au încheiat treisprezece contracte sau mai bine spus protocoale de colaborare în mai multe domenii. Au urmat întâlniri ale primului-ministru român cu ceilalţi prim-miniştri ai ţărilor din centrul şi estul Europei, participanţi la întâlnirea de la Bucureşti. În aceste condiţii, ce s-a gândit Băsescu Traian? Pe mine nu mă bagă nimeni în seamă. Ia să mă bag eu. Drept urmare, convoacă o întâlnire a CSAT, la care ar trebui să participe şi primul-ministru român. Chiar dacă acesta nu-şi mai vede capul de treburi. Pe ordinea de zi a CSAT-ului? O întâlnire a şefilor cu siguranţa naţională. Este un afront direct la adresa premierului chinez şi a celorlalţi invitaţi. Adică, vezi Doamne, ei sunt atentat la siguranţa naţională şi de-aia trebuie convocat CSAT-ul. Răutatea lui Băsescu Traian şi ura lui faţă de poporul român, iată, nu cunosc margini. Spune că e de acord cu prevederile bugetare care au în vedere majorările pensiilor, a salariilor profesorilor şi medicilor rezidenţi, cu celelalte prevederi care înseamnă investiţiile, ridicarea nivelului de trai în general, dar se opune cu obstinaţie noii accize de 0,7 eurocenţi pe litru la carburanţi şi cere răspicat scoaterea acesteia din bugetul pe 2014. Pentru asta va recurge la retrimiterea legii la Parlament şi chiar la contestarea ei la Curtea Constituţională, pentru neconstituţionalitate. Dragnea are prea mulţi bani la Ministerul Dezvoltării şi ca urmare poate da din ei pentru alte capitole. Îl acuză că s-a transformat în puşculiţa PSD-ului pentru campaniile electorale care vor avea loc în 2014. După ce liberalii au aprins focul în USL, au sfârşit prin a fi de acord cu înfiinţarea unei comisii parlamentare de cercetare a modului în care a obţinut Băsescu Traian terenul din judeţul Călăraşi. Este vorba de o a doua comisie, pentru că a mai fost înfiinţată o comisie de anchetă, care ar trebui să desluşească felul în care Ioana Băsescu a obţinut creditul de 1 milion de euro de la o bancă românească. Ce rost a avut declanşarea unui conflict între liberali şi PSD pe această temă e greu de spus, atâta vreme cât Antonescu a declarat că este de acord cu înfiinţarea comisiei. În ceea ce priveşte întâlnirile la nivel înalt între China şi România, să spunem că dacă Victor Ponta ne-a asemuit cu un student sărac, care are potenţial, dar care nu poate accesa credite pentru a se putea descurca mai departe, primul-ministru chinez ne-a asemuit cu nişte tigri. A fost înţeles mesajul celor doi din timpul întâlnirii, care se desfăşoară într-o atmosferă incredibil de prietenoasă. Să dea Dumnezeu ca eforturile lui Băsescu de a strica această relaţie să nu reuşească!