„Bulă de Dragnea”! Liderul PSD, ironizat de Traian Băsescu la Timișoara!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Traian Băsescu a venit la Filarmonica Banatul din Timișoara pentru lansarea candidaților Partidului Mișcarea Populară la alegerile europarlamentare, ocazie cu care l-a luat din nou peste picior pe Liviu Dragnea!

După cum vedeți, pe toate posturile de televiziune, parcă aceste alegeri sunt despre Dragnea, ceva Vâlcov, președintele Iohannis, puțin Orban și cu asta cam gata. Românii sunt, dacă n-am fi noi, în situația de a nu înțelege despre ce alegeri este vorba. Este vorba de alegeri pentru Parlamentul European și de la începutul campaniei noi am făcut un efort uriaș să aducem dezbaterea publică la nivelul și la problematica Uniunii Europene, pe care noi, Partidul Mișcarea Populară, promitem să o servim cu profesionalism și cu inteligență. (…) Nimeni nu vorbește despre ce s-a întâmplat cu România, ce se va întâmpla cu România în interiorul Uniunii Europene. Suntem dependenți de viitorul Uniunii Europene. Nu putem să spunem «eu, România, fac așa!», ci «noi, Europa, facem așa pentru ca României să îi fie bine»”, a declarat Traian Băsescu.

Așadar, în cadrul acestei întâlniri, s-a abordat în mare parte problematica Uniunii Europene, percepută de membrii PMP ca o structură făcută să garanteze șansa de prosperitate a tuturor națiunilor. În viziunea acestora, pentru viitor, dincolo de a restabili coeziunea Uniunii Europene, trebuie schimbat sistemul de organizare al UE: „A face Uniunea Europeană coezivă este o prioritate zero și care va duce și la îndepărtarea elementelor de nemulțumire pentru cetățenii europeni”, susține din nou Traian Băsescu.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Mai mult, acesta l-a luat în derâdere pe Liviu Dragnea în ceea ce privește viziunea acestuia asupra pieței agricole din România: „Dacă vă duceți în piață veți constata că sunt roșii din Spania care sunt mai ieftine decât roșiile din România. De ce? Pentru că fermierul român are 3.000 de euro subvenție la hectarul de răsaduri de roșii, pe când fermierul spaniol are 6.000 de euro subvenție la hectar. Sigur că atunci mergem la televizor, precum bulă de Dragnea, care se duce și spune să facem ceva, că-s mai ieftine roșiile spaniole. E contrabandă, zice el! Nu, mă, e subvenție!”.

În acest sens, unul dintre proiectele pe care le are în vedere PMP constă în bătălia pentru creșterea subvențiilor pentru agricultură, ca urmare a faptului că fermierii români nu pot concura cu alți fermieri europeni, precum cei spanioli sau cei francezi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/