Bugetul Spitalului, insuficient! Veniturile sunt completate prin vânzarea de fier vechi!

Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” are alocată, din bugetul local pe 2020, suma de 1.600.000 de lei. „Nu este suficient”, spune dr. Erwin Floroni, directorul spitalului lugojean, care are speranțe că veniturile vor mai fi completate. Până atunci, singura soluție pentru o rază de soare în privința bugetului este vânzarea de fier vechi!

„Din această sumă, 500.000 de lei sunt destinați pentru funcționare și plata cheltuielilor curente, cum ar fi gaz, curent, iar 1.100.000 de lei sunt pentru dezvoltare, adică pentru finanțarea investițiilor la spital. Am înțeles însă de la domnul primar că suma este pentru jumătate de an, apoi e posibil să mai primim tot atâția bani de la buget. Oricum, va fi un an foarte dificil, pentru că nu mai poți face cheltuieli peste bugetul alocat, iar la noi plățile restante afectează bugetul. Ca să simplific lucrurile, nu mai putem cumpăra nimic pe datorie, cum se putea face acum.”, comentează directorul Erwin Floroni.

Sistemul de control acces – prioritate zero

S-au mai alocat 224.400 de lei pentru sistemul de control acces cu barieră și cartelă la spital. „Eu am gândit poarta principală nouă și accesul urgențelor direct la CPU ca să elimin plimbările prin curtea spitalului. Acum voi închide toate ușile din CPU cu acces spre spital. Accesul va fi cu cartelă doar pentru angajați, iar persoanele fizice nu mai pot intra ca până acum prin CPU și ieși tot pe acolo, ocolind intrarea principală. Parcarea din fața CPU va fi cu plată. Pacienții care vin la spital și sunt netransportabili au la dispoziție scaune de transport și mașinuța de urgență. Sistemul de control acces este prioritatea zero în perspectiva măsurilor de protecție anticoronavirus.”, spune dr. Floroni.

Stația auxiliară de diagnostic va elimina timpii morți la tomograf

Foarte importantă este prinderea în buget a sumei de 25.600 de lei pentru o stație de diagnostic cu funcție de stocare. „Stația este o anexă la computerul tomograf. Tomograful are propria lui stație de diagnostic și de stocare a informațiilor. Asta înseamnă că faci CT la un pacient, informația se stochează pe hardul stației, iar de acolo medicul o ia și o citește. Dar uneori rezultatul se dă și după mai mult de o oră, când se fac mai multe scanări aceluiași pacient, la cap, la abdomen etc. Asta blochează activitatea. Pe stația auxiliară, doctorul citește rezultatele fără presiunea timpului, în timp ce stația de bază lucrează în continuare. Se elimină timpii morți! În plus, folosind doar stația de bază, se poate strica partea de stocare date pe CD. De aceea este necesară stația auxiliară.”, explică dr. Floroni.

Două tone de fier recuperate din casare

Ca un ultim punct al discuției, dr. Erwin Floroni mai spune că s-a făcut casarea vechiului mobilier al spitalului, mobilier vechi, neutilizabil sau nefuncțional adunat din secții. Din această acțiune au rezultat două tone de fier vechi, care au fost vândute și au mai adăugat un mic plus la bugetul spitalului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/