,,Bugetul nostru pe un an nu e nici măcar cât bugetul Timişoarei pe o zi!”

Primarul oraşului Moldova Nouă a vorbit într-un interviu acordat cotidianului online Express de Banat despre realizările şi insatisfacţiile din 2014, dar şi despre proiectele pentru anul următor.

 

Domnule primar, cum aţi caracteriza anul 2014?

În general, cred că a fost un an bun. Încet, încet am revenit la normal, vom termina anul fără datorii, doar cu facturile curente. Am reuşit să pornim cea mai mare investiţie, canalizarea şi apa, ceea ce înseamnă că rezolvăm o problemă grea a oraşului, pentru că noi nu am avut staţie de epurare şi deversam totul în Dunăre. În acelaşi timp, e disconfort în această perioadă, se creează noroi, praf, e mizerie, dar nu se poate face altfel. E o mare realizare pentru noi, să băgăm şi apă, şi canalizare în tot oraşul. Sunt zone în care nu am avut canalizare deloc. Acum tot oraşul va fi alimentat cu apă. Sperăm să terminăm totul până la anul. Le cerem scuze cetăţenilor pentru disconfort, dar sper să ne înţeleagă. Se lucrează în şase puncte ca să grăbim finalizarea. Important este şi faptul că am stins datoriile pe care le-am preluat în 2012. Odată ce intri cu datorii, cu arierate, se blochează conturile. Am evitat treaba asta.

Spuneţi că aţi stins datoriile preluate în 2012. Cât de mult au avut de suferit în aceste condiţii investiţiile de la bugetul local?

Bugetul oraşului Moldova Nouă este cât cel al oraşului Timişoara pentru trei sferturi de zi. Bugetul nostru pe un an nu e nici măcar cât bugetul Timişoarei pe o zi. Cum poţi să supravieţuieşti?! Şi noi trebuie să facem sărbători de iarnă, să organizăm zilele oraşului, şi noi avem de asfaltat, de băgat canalizare. De la 12.000 de locuitori, câţi avem noi, la vreo 300.000, cât are Timişoara, e diferenţă de vreo 20 de ori, dar între bugetele noastre e de 400 de ori. Aşa trebuie să rezolvăm problemele oraşului. În mod paradoxal, e mult mai greu de administrat un oraş mic. Sunt mulţumit că încheiem acum lucrările la Policlinică, la mijlocul lunii ianuarie facem inaugurarea. Am băgat acolo o grămadă de bani. Şcolile au fost îngrijite, zugrăvite, deşi mai sunt destule de pus la punct şi în unităţile de învăţământ. Am făcut ce am putut în limita posibilităţilor. Am reuşit să le aranjăm cât de cât. La spital trecem de cinci miliarde de lei pe care i-am dat anul acesta pentru utilităţi. Sunt bani mulţi, pe care nu e uşor să-i gestionăm.

2014 a adus unele schimbări în Consiliul Local Moldova Nouă, ocazie cu care au apărut tensiuni din cauza votului politic. S-au mai liniştit apele din acest punct de vedere?

Am avut două şedinţe la început cu probleme de acest fel. Acum se votează normal şi cred că aşa va fi şi de acum încolo. Niciodată nu am mers în Consiliul Local cu vreun proiect de hotărâre care să fie împotriva oraşului, nu am avut niciun proiect întors de către Prefectură. Mă deranjează când se discută rectificări de buget, deoarece abia aştepţi să prinzi un ban pentru o lucrare şi te trezeşti că, politic, se votează împotrivă. Nu mi se pare normal, dar cred că nu se va întâmpla aşa. Vom informa populaţia despre ce se întâmplă, despre modul în care se votează. Cred că se vor linişti apele, mai ales că au trecut şi alegerile parlamentare. Cred că a fost un început şi pentru PNL, care are o conducere nouă. Până la urmă îşi vor da seama că, dacă vrei să faci opoziţie, nu o faci la rectificări de buget. Am văzut consilieri care, de multe ori, votează cu jenă împotrivă, dar probabil că se tem să nu fie daţi afară din partid. Astea sunt jocurile politice!

Au motive cetăţenii să fie îngrijoraţi cu privire la finalizarea proiectelor după ce alegerile pentru Cotroceni au fost câştigate de alt candidat decât cel pe care l-aţi susţinut?

Nu au de ce să-şi facă griji. Eu am avut un obicei, să nu cer 50 de lucruri şi să mi se dea doar unul. Am încercat să fiu cât mai corect şi să spun ce e obligatoriu să facem. Proiectele care sunt în derulare se finalizează sigur, ele nu depind de banii de la guvern. Proiectul cu bacul e pe fonduri europene şi e aprobat. Canalizarea, staţia de epurare şi staţia de transfer a deşeurilor sunt şi ele în aceeaşi situaţie, deci nu e nicio problemă, sunt deja aprobate. Au rămas căminele cuturale, pentru care am făcut deja predarea către Compania Naţională de Investiţii. Sper să se ţină de lucrare. Blocurile sunt deja aprobate, avem Hotărârea de Guvern, doar finanţarea trebuie să mai vină şi nu cred să se renunţe. Cu centrul de informare turistică am trecut deja de ultimele verificări şi vom merge mult pe proiecte europene şi de acum încolo. Niciodată nu mi-a plăcut să stau cu mâna întinsă şi să spun să-mi facă mie nu ştiu ce proiect, doar că sunt primar PSD.

Ce aşteptări aveţi de la 2015?

Va fi un an greu, pentru că avem câteva proiecte mari care înseamnă cheltuieli importante pentru oraş. E contribuţia noastră la Aquacaraş pentru acest proiect de apă şi canalizare, pentru staţia de epurare, groapa ecologică presupune şi ea foarte mulţi bani, proiectul cu bacul înseamnă şi el contribuţia primăriei. Urmează izolarea blocurilor, unde primăria contribuie cu 30 la sută. Sunt vreo cinci sau şase blocuri, o lucrare importantă pentru cetăţeni, dar şi pentru oraş, deoarece se schimbă aspectul. Sunt câteva lucrări mari care înseamnă bani. Sunt miliarde bune, între 15 şi 20 de miliarde! E greu să ne mai rămână bani şi pentru alte investiţii. Pe lista noastră de investiţii mai sunt căminele pe care vrem să le reparăm, apa la Moldoviţa, dar şi altele. Ne-am dori ca, la anul, imediat după finalizarea lucrărilor la infrastructura de apă şi canalizare, să accesăm fonduri pentru asfaltarea tuturor străzilor din oraş. E prioritar pentru noi să rezolvăm odată pentru totdeauna infrastructura. Ar fi o mare realizare pentru oraşul nostru să realizăm şi acest proiect. Sunt multe lucruri de pus la punct. Vrem să facem şi blocul 34, să începem proiectul mare cu malul Dunării.

Ce aţi vrea să le transmiteţi cetăţenilor oraşului, acum, la trecerea dintre ani?

În primul rând le-aş spune să aibă încredere în noi, în special în mine. Opoziţia încearcă să arate cât mai multe lucruri care nu sunt bune, arată că orice face primarul e rău. Aşa au spus despre faleză, de exemplu. Cetăţenii trebuie să nu se ia după unul şi după altul, ci după ce simt ei. E important să înţeleagă că nimeni nu-i perfect, nici eu, nici instituţia, nici ei. Avem şi bune, şi rele. Sunt un om ca orice om. Am venit la trei ani aici, am crescut şi am făcut şcoala în oraş, am plecat pentru facultate şi apoi am revenit, deşi am avut foarte multe variante de a pleca în altă parte. Am fost plecat doar din 2008 până în 2012, când nu am mai fost primar şi a trebuit să muncesc undeva. Întotdeauna am gândit pentru binele oraşului şi le cer oamenilor să aibă încredere în mine. Nu toate ies bine, aşa cum le-ai gândit. Eu mă bucur din suflet că oraşul Moldova Nouă creşte şi creşte frumos. E printre oraşele fruntaşe ale judeţului. Avem locuri de muncă, sunt proiecte europene, nu am avut probleme etnice, deşi avem aproape 20 la sută etnici sârbi, maghiari, cehi, avem şi destui romi.

Vă mulţumim!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/