2014, anul cu cel mai mare buget din istorie la Caransebeș. Deși a fost diminuat în ședința din luna noiembrie a Consiliului Local, valoarea lui depășește 80 de milioane de lei.
Bugetul urbei este constituit din foarte multe fonduri încasate din taxa de tranzit a camioanelor de anul trecut, la care s-au adăugat bugetele unor proiecte cu finanțare europeană, care au fost implementate în 2013, dar care se derulează în 2014.
,,Ce am sădit în 2013 culegem roadele în 2014 și 2015”, ne-a precizat primarul Marcel Vela. Vorbim aici de Reabilitarea Ambulatoriului Spitalului Municipal de Urgență, în sumă de 4,6 milioane de euro, sau de proiectul de 1,2 milioane de euro care vizează îmbunătățirea sistemelor comune de monitorizare și intervenție în caz de urgență la nivelul zonei transfrontaliere România – Republica Serbia, derulat în parteneriat cu Ministerul de Interne de la Belgrad și Primăria Vârșeț. La acestea s-a adăugat proiectul de 1 milion de euro privind reabilitarea drumurilor agricole.
Singura hotărâre notabilă cu privire la rectificarea bugetului local a făcut referire la majorarea capitalului social al SC Cazare și Servicii Publice. Aleșii urbei au decis suplimentarea capitalului de la 820.000 de lei la 5.000.000 de lei. Consilierii au decis majorarea sumei în vederea executării unor lucrări de reabilitare la internatele școlare de la Colegiul Național C.D. Loga și Liceul Tehnologic ,,Trandafir Cocârlă” din municipiul Caransebeș, pe care le deține în administrare.
Va rog d. Primar sa aveti in vedere ca exista posibilitatea infiintari unor firme cu capital mixt care sa creeze locuri de munca.Bunaoara, stalpii indicatori stradali livrati de firma din Tg Jiu se puteau confectiona-importa-fabrica la Caransebes creand locuri de muca. La fel se poate proceda cu Fca de Peleti si de Celuloza dar si cu orice fabrica care acum in mileniul 3 se poate cupara la cheie de oriunde din lume. Stiu ca ideea nu are suport liberal insa parca este mai bine decat cu miliardarii de cartoon si sute de pagini in dosarele DNA. Cei care au avut viziune raman in istorie si dupa…