Bucurie pentru șoferi! Un drum din vestul județului Timiș va fi reabilitat și va asigura legătura cu autostrada A1

Șoferii vor avea o nouă rută prin vestul județului Timiș. Este vorba despre drumul dintre Cărpiniș și limita județului Arad, după localitatea Gelu, drum care va fi modernizat în totalitate. Investiția se va ridica la 16 milioane de euro și proiectul va dura peste trei ani și jumătate.

Consiliul Județean Timiș și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat un acord în acest sens. Drumul va avea o lungime de 37 de km pe teritoriul județului Timiș, pe ruta Cărpiniș – Biled – Bărăteaz – Gelu – limită Arad. Noul drum va asigura și legătura cu autostrada A1, până în dreptul localității Pecica. Noutatea este că se va turna asfalt pe o porțiune de drum comunal, de pământ. „Pentru asta, am gândit totul din timp și am preluat, înainte de depunerea proiectului, o porțiune de drum comunal care face legătura cu Aradul, dar care în momentul de față este de pământ, impracticabil. Astfel, după reabilitare, nordul județului va avea o legătură cu A1, un drum scurt până la nodul de la Pecica”, a declarat Călin Dobra.

Tronsoanele de drum care vor fi modernizate sunt DJ 693, DJ 692 și DJ 692C. Proiectul vine în completarea altuia deja contractat prin POR 2014-2020, care are ca beneficiar Consiliul Județean Arad, și anume modernizarea DJ 709E, pe ruta Sânpetru German – limita cu județul Timiș, care cuprinde inclusiv construirea unui pod peste râul Mureș. Durata de implementare este de 43 de luni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/