Bucuria microbiștilor reșițeni, neprețuită! Social-democrații vor cu orice preț campioana unei mari iubiri în Valea Domanului!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Consilierii locali reșițeni se tem că, din cauza costurilor ridicate pentru organizarea meciului din șaisprezecimile Cupei României la fotbal dintre CSM Reșița și Universitatea Craiova, iubitorii sportului din municipiu ar putea fi obligați să se deplaseze la Timișoara sau să urmărească partida la televizor.

Rosso-nerii vor juca peste două săptămâni cu Craiova lui Victor Pițurcă, dar deocamdată nu e sigur că meciul va avea loc pe Stadionul „Mircea Chivu”. Federația Română de Fotbal, organizatorul competiției, își dorește ca Universitatea, una din cele mai iubite echipe din țară, să joace în noctună. Televiziunile, la fel. Numai că Reșița nu are nocturnă. Există trei variante luate în calcul. Una ar fi ca întâlnirea cu oltenii să aibă loc la Timișoara, pe „Dan Păltinișanu”. Relativ aproape de Reșița, într-un oraș în care trăiesc foarte mulți reșițeni. Alta ar fi ca Reșița să renunțe la statutul de gazdă, meciul să se joace pe modernul stadion al Craiovei și cele două cluburi să împartă banii proveniți din biletele vândute. A treia opțiune ar fi închirierea unei nocturne mobile pentru arena din Valea Domanului.

untitled design set 970x90 px

„Microbiștii reșițeni merită ca acest meci să se joace pe «Mircea Chivu», chiar dacă asta înseamnă să ne asumăm niște cheltuieli, deloc mici, e adevărat. Din câte am aflat noi, vreo 60.000 de euro ar costa închirierea unei instalații de nocturnă, la care se adaugă costurile cu un generator de mare putere. Cu 10.000 de oameni în tribună, costurile s-ar cam amortiza. Noi, consilierii PSD, suntem dispuși să căutăm împreună cu colegii noștri din Consiliul Local și cu conducerea clubului soluții pentru a nu-i priva pe reșițeni de un astfel de spectacol sportiv. Îl merită și n-au mai avut parte de mult de un astfel de meci!”, a declarat Mirel Sabo, liderul consilierilor PSD din Consiliul Local Reșița.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/