În prag de sărbători, bunicii de la Complexul de Servicii pentru Persoane Vârstnice „Sf. Nicolae” nu au fost uitați. Seniorii au primit o generoasă sponsorizare din partea Canon Production Printing Romania SRL din Timișoara, care constă în 11 televizoare Smart, Full-HD, cu o diagonală de 100 cm, în valoare totală de 11.000 de lei.
Acestea vor fi amplasate în camerele centrului rezidențial, unde până acum se aflau televizoare foarte vechi. Noile televizoare îi vor ajuta pe vârstnici să își petreacă timpul într-un mod mai plăcut.
De asemenea, pentru a arăta că au sufletul tânăr și, chiar dacă e pandemie, sunt dispuși să se adapteze la vremuri, rezidenții Complexului de Servicii pentru Persoane Vârstnice „Sf. Nicolae” se pregătesc intens pentru tradiționalul concert de colinde pe care îl susțin în fiecare an.
De această dată, seniorii vor colinda online, evenimentul fiind transmis în curând pe pagina de Facebook a Complexului.