Buciu a pierdut definitiv Primăria Lugoj! „I-am deranjat pe toți cei care n-au mai făcut afaceri ilegale cu Primăria”

Claudiu Buciu a pierdut definitiv fotoliul de primar al municipiului Lugoj! Fostul edil-șef se întreabă pe cine a deranjat atât de mult de a trebuit să fie înlăturat și îl dă ca exemplu pe Dominic Fritz, despre care spune că nu are nici măcar reședința în Timișoara și nici cetățenie română, dar nimeni nu-l împiedică să își desfășoare activitatea ca primar.

La ultima înfățișare care a avut loc la Tribunalul Timiș, în data de 5 octombrie, de la ora 10.00, completul de judecată a respins cererea lui Claudiu Buciu.

Iată soluția pe scurt: „respinge excepția lipsei calității procesuale pasive. Respinge excepția inadmisibilității. Respinge acțiunea. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată”.

Soluția pronunțată la este definitivă și a fost pusă la dispoziția părților, prin grefier.

Amintim că termenele anterioare de judecată au fost la 23 august, când s-a amânat cauza din motive tehnice, pentru a se lua la cunoștință întâmpinarea și dosarul administrativ. Apoi, la 7 septembrie, cauza a fost amânată din nou, pentru a se discuta cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. La ședința din 14 septembrie, cauza a fost amânată pentru soluționarea cererii de recuzare a judecătoarei Gabriela Bărăgan. Cererea a fost respinsă la ședința din 15 septembrie, iar în 19 septembrie a fost respinsă și cererea lui Claudiu Buciu de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Claudiu Buciu rămâne în Primărie

În urma deciziei Tribunalului Timiş, Claudiu Buciu a reacționat şi a precizat că rămâne în Primărie într-o calitate pe care o va discuta cu primarul interimar, Bogdan Blidariu, pentru a duce mai departe proiectele de finanțare depuse.

gif card de energie dacus 1000x100

„Am decis să rămân în Primărie, până acum în calitate de consilier al primarului interimar, iar de acum înainte într-o calitate pe care o voi discuta cu primarul interimar, Bogdan Blidariu. Nu e important ce funcție dețin în Primărie, important este să ducem la capăt zecile de proiecte de finanțare depuse precum și, la fel de important, să reformăm Primăria și să consolidăm societățile nou înființate. A fost, este și va fi un efort enorm pentru a scoate Lugojul la lumină, sigur, eforturi deocamdată cu efecte puțin vizibile. Am preferat să demarăm proiectele cu adevărat esențiale pentru Lugoj și nu să cădem în ispita de a face investiții care ar fi avut doar efecte electorale, vizibile cât ai clipi din palme. Avem de gestionat contracte nefinalizate (centrul, SPA-ul, toboganele, rețeau de apă și canalizare, stația de epurare, cazarma etc.) lăsate în situații juridice, tehnice sau economice greu sau aproape imposibil de finalizat fără repercusiuni asupra bugetului”, a menționat Claudiu Buciu.

Pe cine a deranjat?

Fostul edil-șef se întreabă pe cine a deranjat și se arată indignat de faptul că în cazul său instanța a fost tranșantă, dar în cel al primarului Timișoarei, Dominic Fritz, fără reședință, rămâne pe post.

„Pe cine am deranjat? Sunt cetățean român, dar și german. Născut român, la Lugoj. German pentru că familia mea (soția și cei trei copii) locuiește de peste 10 ani în Germania, statul german acordându-ne cetățenia în condiții normale. Am candidat menționând pe toate formularele de candidatură că am dubla cetățenie. Nimeni nu a avut nimic de obiectat, nici autoritatea electorală și nici judecătorii care au validat candidatura și apoi alegerea mea ca primar. În timpul mandatului am renunțat la domiciliul din Lugoj, stabilindu-mi reședința tot în Lugoj. Fără să încalc nicio lege. Am fost la serviciu zi de zi, indiferent că am avut domiciliul sau reședința în Lugoj. I-am deranjat pe toți cei care n-au mai făcut afaceri ilegale cu Primăria, pe toți cei care ocupau ilegal proprietățile primăriei (cu unii încă ne judecăm), pe toți cei care făceau afaceri ilegale cu Meridian, pe toți cei care se eludau de la plata taxelor și impozitelor locale ori pe cei care, datorită intereselor personale ale fostei conduceri a primăriei, beneficiau de un regim fiscal favorabil dar inechitabil. La nivel politic am deranjat conducerea județeană a PNL pentru simplul fapt că spun liber ce gândesc. Am refuzat constant să devin un «om de partid», așa cum ne-am obișnuit să avem în ultimii 30 de ani. Am rămas cu încăpățânare acel om de partid pentru care interesele publice au fost peste orice interes de partid. Și așa voi rămâne. Nu pot pierde patru ani din viața comunității din care fac parte și care m-a ales. Am construit proiecte care au ținut cont doar de interesele comunității, indiferent că am pus în pericol interese private. Și le vom duce la capăt. E greu de înțeles de ce primarul Timișoarei nu are nici măcar reședință în Timișoara și nici cetățenie română și poate fi primar (ceea ce e corect), iar eu nu. Cei care s-au «ocupat» de această situație nu au câștigat nimic, doar noi am frânat puțin, lovindu-ne mai puternic de rezistența anumitor funcționari din Primărie. Vom recupera întârzierile. Și vom duce la bun sfârșit tot ce am început. Pentru mine, singura instanță care mă va judeca corect vor fi lugojenii”, a încheiat Claudiu Buciu.

Până la alte decizii, deocamdată Claudiu Buciu rămâne consilierul personal al primarului interimar Bogdan Blidariu.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/