Brâu’ bănăţean se joacă pe funcţii! Revenire cu cântec a lui Florin Bojin în fruntea Poliţiei Locale Caransebeş!

Florin Bojin, cunoscut în ultima perioadă ca președinte al Asociației Doina Banatului, se reîntoarce pe postul de director al Poliției Locale Caransebeș, curmând astfel scurta perioadă de conducere a serviciului de către Manole Drumbravă, în fruntea polițiștilor locali din luna aprilie a acestui an.

Florin Bojin a lipsit 2 ani și 10 luni de la conducerea Poliției Locale, după ce se autosuspendase conform Legii funcționarului public, dintr-un motiv foarte simplu, spune el. „Am dorit să înființez ansamblul Doina Banatului, un brand al acestui oraș cu formații de dansatori și soliști vocali și instrumentiști, o muncă ce mi-a acaparat tot timpul”, ne-a menționat Bojin.

Alte surse spun că Florin Bojin ar fi fost anchetat de Poliția Municipiului într-un dosar care nici în zi de astăzi nu este finalizat, astfel că până la proba contrară el nu este vinovat de nicio infracțiune. Bojin ne-a declarat: „Nu am solicitat suspendarea din cauza acestui lucru, pentru că mai mult de jumătate din polițiștii locali au fost anchetați în acel dosar. Ce ar fi trebuit, să se suspende toți?”.

Gurile rele spun că și alți funcționari publici sunt anchetați de poliție chiar la solicitarea executivului Primăriei și, până când nu vor avea o soluție definitivă, ei vin zilnic la lucru, cazul fiind asemănător cu cel al polițistului local Florin Bojin.

Menționăm că Dumbravă Manole, numit de primarul Felix Borcean șef al Poliției Locale din luna aprilie 2018, se va întoarce de astăzi pe postul de consilier în cadrul municipalităţii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/