Borcean, Pasere și Bogdea fac echipă pentru „normalitate” în Caransebeș

De astăzi, 2 decembrie, Primăria Caransebeș are din nou city manager. Postul este ocupat de către social democratul Florin Bogdea, întărind astfel formula majorității pe lângă primarul Felix Borcean.

Florin Bogdea este profesor de matematică și informatică, a ocupat ani de zile funcția de director al Liceului Tehnologic Dacia și a fost consilier local în două mandate, iar în acest mandat are la dispoziție 15 zile să-și dea demisia.

Numirea în funcție a administratorului public (city manager) se face prin dispoziția primarului, ceea ce s-a și întâmplat zilele trecute prin decizia lui Felix Borcean.

Echipa de conducere a Primăriei Caransebeș, definitivată pentru următorii 4 ani va avea un primar independent, Felix Borcean susținut de o majoritate de stânga în Consiliul Local (grupul celor 10 consilieri, format din 6 PSD-3 Pro România și 1 PMP), majoritate care-și are câte un reprezentant atât în funcția de viceprimar în persoana lui Bebe Pasere (Pro România), cât și a administratorului public (Florin Bogdea PSD).

Precizăm că funcția de administrator public a fost desființată prin modificarea organigramei în urmă cu aproape 2 ani când postul era ocupat de liberalul Andrei Ungur, care ocupă în prezent funcția de sub secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. În noul mandat, chiar în prima ședință de Consiliu Local postul a fost reînființat prin aprobarea modificării organigramei. Felix Borcean a repetat în mai multe rânduri în spațiul public că își dorește o echipă cu care să conducă orașul Caransebeș spre normalitate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/