După ce au fost deblocate conturile Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, managerul interimar Gheorghe Borcean a cerut în spațiul public sprijinul administrației locale.
Din venituri proprii, unitatea sanitară a achitat datoriile mai vechi de 90 de zile către furnizori, în valoare de 700.000 de lei, fapt care va debloca cel puțin pentru o perioadă procesul de achiziții pentru materiale medicale și pentru plata utilităților, se arată în comunicatul emis de conducerea Spitalului.
Managerul Gheorghe Borcean ne-a declarat că cei 700.000 de lei au fost alocați de Casa de Asigurări de Sănătate în urma prestărilor de servicii în baza contractului pe care îl are cu aceasta. Medicul chirurg a mai precizat că nu a solicitat fondurile de la Primăria Caransebeș, pentru că deja există o Hotărâre de Consiliu Local care trebuie pusă în aplicare.
„Este de notorietate publică existența unei hotărâri de Consiliu Local, prin care consilierii au votat alocarea de fonduri pentru Spitalul de Urgență din Caransebeș. Așteptăm cu nerăbdare punerea în aplicare și mulțumim pe această cale tuturor consilierilor.”, spune managerul Gheorghe Borcean.
La această hotărâre a făcut referire și fostul manager, Călin Grozăvescu, cel care a fost numit la conducerea unității medicale de către ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, după revocarea lui Adrian Cican. În plenul ședinței de Consiliu Local, primarul Felix Borcean i-a răspuns lui Grozăvescu că o parte din bani s-a alocat Spitalului la începutul pandemiei și o altă sumă importantă a fost alocată pentru plata cazării medicilor și a asistentelor la hotel, astfel că deocamdată Primăria nu poate oferi mai mult Spitalului.
CITEȘTE ȘI:
Managerul Călin Grozăvescu cere sprijinul Primăriei Caransebeș. Spitalul se află în impas major!
În plină stare de alertă Spitalul din Caransebeș, suport COVID-19, riscă să rămână în beznă!