Borcean îi sfidează pe Damian, Pasere și Isac și își oficializează candidatura pentru Primăria Caransebeș!

borcean felix candidat psd
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Felix Borcean a fost reconfirmat de către organizația municipală PSD Caransebeș drept candidatul partidului în 2024 pentru funcția de primar al Caransebeșului!

Pentru că deputatul Marius Damian e membru al organizației social-democrate din Teregova și nu al celei din Caransebeș, pentru că Bebe Pasere nu are nici măcar carnet de membru PSD el fiind președinte Pro România în Caraș-Severin, iar Marius Isac contestă excluderea din PNL, cu alte cuvinte nu-și dorește să facă parte din altă formațiune politică, Felix Borcean a decis să nu mai aștepte deciziile conducerii județene ori alte sondaje de opinie și a tranșat problema candidatului PSD pentru Primăria Caransebeș.

„În cadrul ședinței convocate statutar de conducerea PSD Caransebeș, am stabilit împreună prioritățile politice pentru perioada următoare. Ne propunem câștigarea tuturor scrutinelor electorale din 2024 și am făcut împreună primul pas decisiv în acest sens. Câștigarea alegerilor presupune multă muncă de echipă și întotdeauna forța PSD a rezidat în unitatea membrilor săi. Organizația PSD Caransebeș și-a reconfirmat poziția de susținere indiscutabilă față de președintele PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, și față de actualul și viitorul primar al Caransebeșului, Felix Borcean, președintele ales al organizației municipale.”, a transmis PSD Caransebeș.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Ședința de aseară a fost prezidată de Felix Borcean și de secretarul general al organizației municipale, Florin Bogdea, city managerul Caransebeșului, și nu a fost lipsită de tensiune. Prezența a fost una scăzută. Practic, a fost un boicot, care, în opinia unora, a făcut ca ședința să fie nestatutară. Asta a dus și la decizii radicale. „S-au luat și o serie de alte decizii, ziua de azi reprezentând un test de unitate și spirit de echipă pe care organizația l-a trecut cu brio, fiind prezenți un număr semnificativ de membri care au înțeles că în politică e necesar sa fim asumați și să avem capacitatea de lua deciziile potrivite la momentul potrivit. Calitatea de membru de partid este cea mai importantă calitate într-un partid politic, iar membrii de partid au responsabilitatea să își îndeplinească sarcinile prin prezență la acțiunile partidului.  Politica este un sport de echipă, de rezistență și întotdeauna trebuie sa primeze interesul public, iar cei care nu înțeleg acest aspect nu sunt persoanele pe care ne dorim să le vedem pe liste la următoarele alegeri.”, au mai transmis social-democrații gugulani.

Ce decizii s-au luat în PSD Caransebeș aflați în această seară, de la ora 19.30, la Express Live! Invitat, Felix Borcean!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/