Bonificație de 10% și în acest an pentru timișorenii care plătesc dările până la 31 martie

stiri de la politia timisoara barbat pradat de bani la gara de nord

Timișorenii care achită taxele și impozitele locale până la data de 31 martie beneficiază și în acest an de o bonificație de 10%. De asemenea, Primăria Timișoara mai informează că dările se pot plăti online sau la noul sediu al Direcției Fiscale.

Primăria Timișoara îi informează pe cetățeni că începând de luni, 16 ianuarie, Direcția Fiscală reia încasarea taxelor și impozitelor locale. Potrivit reprezentanților instituției, dările se pot plăti atât online, cât și la noul sediu al Direcției Fiscale, aflat în incinta Iulius Town.

Plata impozitului pe clădiri, teren sau asupra mijloacelor de transport se poate face atât online cât și fizic la casieriile din incita sediului Direcției Fiscale de pe strada Demetriade sau la oficiile poștale din oraș”, a transmis Primăria Timișoara.

La fel ca în anii precedenți, și în 2023 persoanele fizice și juridice din Timișoara care plătesc impozitul pe clădiri, impozitul pe teren sau cel pe mijloacele de transport cu anticipație, până la data de 31 martie, beneficiază de o bonificație de 10%.

Mai multe informații puteți afla de pe site-ul Direcției Fiscale a Primăriei Timișoara.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/