Bolile cronice în Caraş-Severin? Tulburările mintale, creştere cu 76% în 5 ani!

Direcţia pentru Sănătate Publică Caraş-Severin a făcut o analiză privind dinamica bolilor cronice în perioada 2012-2017. Concluziile sunt îngrijorătoare: tot mai mulţi o luăm razna!

Pe durata întregului interval analizat s-a constatat persistența pe primele locuri a acelorași afecțiuni, respectiv hipertensiune arterială (HTA) și cardiopatii ischemice, urmate îndeaproape de diabetul zaharat, primele două depășind împreună 60% din totalul bolilor cronice, iar toate trei depășind 70% din totalul acestora.

Dacă în 2012 erau în judeţ 38.234 cazuri de HTA, însemnând 12,94% din populaţie, în 2017 numărul acestora a crescut la 51.225, adică 17,33%. Creşterea în cei 5 ani, raportată a populaţie, este de 33,9%. Numărul persoanelor cu cardiopatii ischemice a ajuns la 25.887, reprezentând o creştere cu 19,7%, iar al celor cu diabet zaharat, la 10.761 în 2017, însemnând un plus de 34,3%.

Cea mai semnificativă majorare procentuală s-a înregistrat însă în cazul tulburărilor mintale! De la 1,52% din populaţie în 2012, la 2,68% (7917 cazuri) în 2017! Creşterea este deci cu peste 75% în 5 ani!

Dănilă Miloş, directorul executiv al DSP Caraş-Severin, subliniază şi el acest aspect, încercând totodată să găsească şi explicaţii.

„Este o creștere importantă a cazurilor de boli și tulburări mintale (creștere cu 76,32%), de altfel cea mai importantă creștere în cadrul întregului grup de boli cronice. Explicațiile acestui fenomen pot fi multiple și identificarea lor exactă ar necesita o investigație amănunțită, atât medicală cât și sociologică (dată fiind corespondența între condițiile de viață și starea psihică a unei persoane). În lipsa acestei investigații, noi opinăm pentru următoarele cauze: îmbătrânirea populației; creșterea stresului psihic la care este supusă populația, din motive preponderent social-economice; scăderea inhibiției tradiționale privind accesarea serviciilor psihologice și psihiatrice“, este de părere Dănilă Miloş.

Creşteri importante au şi numărul cazurilor de boli pulmonare cronice obstructive (cu 51%), 7961 persoane bolnave în 2017, şi boli cerebro-vasculare (cu 66%), 8152 cazuri.

„Ceea ce se poate observa este creșterea importantă a afecțiunilor caracteristice preponderent vârstelor înaintate, respectiv bolile cerebro-vasculare și bolile pulmonare cronice obstructve. Creșterea poate fi explicată prin: creșterea ponderii persoanelor vârstnice în rândul populației generale (prin fenomenele demografice de îmbătrânire a populației și de scîdere a sporului natural); creșterea accesibilității serviciilor medicale, în special a celor de investigație medicală și diagnosticare; multiplicarea și modernizarea metodelor de investigație și diagnosticare (aparatură și echipamente moderne)“, mai spune directorul executiv al DSP Caraş-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/