Bogdan Gaiță: Eu nu promit malluri și aquaparcuri, ci lucruri elementare pentru reșițeni

candidat aur resita
Stiri din Timisoara si Resita, publicitate online

Candidatul AUR pentru Primăria Reșița explică că vine în fața electoratului cu un program local centrat pe nevoile cetățenilor, realizabil, și nu cu proiecte fantasmagorice.

Mallul, aquaparcul, noul spital județean sunt proiecte despre care se va vorbi și peste zece ani. Toate acestea sunt, de fapt, promisiuni electorale, așa cum se întâmplă din patru în patru ani, susține Bogdan Gaiță, candidatul AUR pentru fotoliul de primar al municipiului Reșița.

Nu m-am convins dacă acest spital nou se face, și continui să cred că este o gogoașă electorală.
Reșița are nevoie de un spital județean nou, și județul Caraș-Ceverin de altfel, sau de reabilitarea celui existent, pentru că știm și noi care sunt condițiile în el. Dacă proiectul este real, nu mă voi opune construirii sale. Dar numai să fie așa, și nu o gogoașă electorală, pentru că știu că de multă vreme trebuiau să se apuce de el. La fel și cu mallul și aquaparcul. O să treacă 2030, 2035, și nu o să se mai facă. Nu cred în aceste proiecte. Și asta erau niște promisiuni ale actualei administrații din 2020. Cetățenii Reșiței au nevoie de un trai decent, de chestiuni elementare. Noi nu avem asfalt, nu avem locuri de joacă, nu avem parcări, nu avem spații de recreere pentru cetățeni, dar noi facem trenuri cu hidrogen și alte proiecte fantasmagorice. Haideți să le oferim cetățenilor lucrurile acestea elementare și după aceea putem vorbi și despre altele”, spune Bogdan Gaiță.

Candidatul AUR precizează că vine în fața reșițenilor cu un program de guvernare locală centrat pe nevoile acestora. Printre prioritățile sale se numără modernizarea infrastructurii în cartierele Reșiței (drumuri, utilități, trotuare), dezvoltarea și modernizarea parcurilor și a zonelor verzi, pentru a oferi spații de relaxare și recreere, amenajarea infrastructurii pentru sportul de performanță și sportul de masă (baze sportive moderne, săli de sport), dar și implementarea unor soluții de oraș inteligent, pentru gestionarea traficului și pentru siguranța cetățenilor (camere de supraveghere, sisteme de monitorizare).

„Eu din 10 iunie, împreună cu echipa mea, vom propune lucruri elementare pentru fiecare zonă a orașului. Vom propune să aibă fiecare zonă o parcare, un loc de joacă, asfalt, trotuare civilizate, etc. Acesta este unul dintre proiectele noastre, să intrăm în fiecare cartier al Reșiței, și să le oferim și cetățenilor din aceste zone condiții minime de trai, pentru că și ei plătesc taxe și impozite și nu trebuie neglijați. Și nu mă refer doar la zonele mărginașe, la absolut toate cartierele orașului. Pentru că dacă mergem printre blocuri, dacă mergem și spre zona Muncitoresc, este un dezastru la propriu! Trebuie să facem investiții echilibrat. E clar, nu vom putea face în toate zonele de la început absolut tot, dar facem într-o zonă un parc, într-o alta asfaltăm o stradă, mai facem o parcare și așa, ușor-ușor, toate cartierele vor beneficia de investiții”, mai spune Bogdan Gaiță.

(PE)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/