Primăria Lugoj pregătește pentru acest an lansarea proiectării pentru anveloparea mai multor blocuri de locuințe, din fondul locativ realizat înainte de 1990.
Pe lista finală a fost selectat un total de 14 blocuri, care au îndeplinit criteriile cerute de legislația actuală în vigoare. Administrația locală a reușit să finalizeze până în prezent măsurătorile la suprafețele clădirilor ce urmează să fie anvelopate termic.
„Sunt mai mulți pași legali fără de care nu se poate obține finanțarea. Anul acesta avem speranța că lucrările vor putea fi demarate. În februarie este programat să înceapă licitația pentru proiectarea izolării. Cam în trei luni ar trebui să se finalizeze, iar după această fază se poate lansa licitația de execuție. Preconizăm că spre toamnă vom avea primele lucrări.”, a transmis Federația Asociațiilor de Proprietari Lugoj.
Blocurile înscrise în program sunt din cartierele: Banatului, Brediceanu, Cotu-Mic și Stadion 3. Finanțarea anvelopării termice provine din fonduri europene.