Un bloc din Timiș a fost inundat de fum, joi după masă. Mai mulți oameni au fost evacuați și o persoană a suferit un atac de panică.
Pompierii au fost solicitați să intervă în urma unui apel care anunța degăjari de fum din acoperișul unui bloc situat pe Calea Lugojului, în orașul Făget.
„La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Stației Făget și Detașamentului Lugoj cu două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și o ambulanța SMURD. La sosirea forțelor de intervenție la locul evenimentului s-a constatat că degajările de fum provin de la funiginea care arde în interiorul coșului de fum.
Casa scării și 2 apartamente au fost inundate cu fum”, a transmis ISU Timiș.
Șapte persoane s-au autoevacuat, iar alte 12 persoane au fost evacuate de către pompieri.
O singură persoană a suferit atac de panică, fiind evaluată la locul evenimentului de către echipajul SMURD. Aceasta a refuzat transportul la spital.