Birocrația încâlcită și greutățile, lăsate pe umerii specialiștilor

Pierderea persoanelor dragi, o dramă greu de gestionat pentru familie. Seria de formalități, transparența și corectitudinea serviciilor complete face diferența. Octavian – Servicii Funerare, în topul profesioniștilor.

„Și să mori este greu”, spun din ce în ce mai des semenii noștri și mai ales aceia care se află în fața unor drame. Nu găsesc soluții, iar cei care ar trebui să îi ajute nu caută altceva decât să se îmbogățească de pe urma suferinței acestora. Prețuri umflate, aroganță, profesionalism cu jumătate de măsură și lipsa bunului simț sunt elemente de care încă te lovești, mai ales în domeniul serviciilor funerare și asta din cauza timpului scurt pe care îl avem la dispoziție, a durerii care nu permite o gândire rațională.

Nu mai este timp pentru alegeri. Ghinionul tău, norocul lor!

Pentru că afacerile ce au ca domeniu de activitate serviciile funerare sunt printre singurele care nu au moarte, acestea se înmulțesc ca ciupercile după ploaie, dar din păcate nu inteligent, contrar vorbei  „este loc sub soare pentru toată lumea”. Reșița este dovada că astfel de exemple confirmă regula. Alături de Casa Funerară Octavian, concurența bate la ușă, îmbrăcată de această dată în haine preoțești. De acum, și protopopiatul de la Caransebeș își  pune la dispoziție serviciile funerare, cu sediul lipit de Octavian. Că va fi o concurență loială sau nu, profesioniști cu adevărat, asta rămâne de văzut.

Casa Funerară Octavian, prezentă pe piață încă din anul 2005 în orașul Lugoj, a avut ca punct de pornire comercializarea de obiecte necesare unei pomeni, printr-o orientare și deschidere spre necesitățile și sugestiile clienților. Experiența, disponibilitatea și înțelegerea nevoilor clienților a transformat mica afacere dintr-una provincială într-un business extins în mai multe orașe și cu o gamă vastă de servicii, clasându-se astfel anul trecut pe locul doi pe țară în topul firmelor care oferă servicii funerare. Cu puncte de lucru în Lugoj, Timișoara, Reșița, Drobeta Turnu Severin, Buziaș, Făget, Bozovici, Oravița și Săvârșin, firma Octavian țese noi proiecte de viitor ce vizează și orașul Caransebeș.

De la consultanță, documentație tehnică, transport internațional până la curățenia și întreținerea locurilor de veci, Octavian execută și monumente funerare din marmură și granit, facilitează depunerea actelor pentru ajutorul de deces și oferă consultanță pentru întocmirea actelor. Pentru că prețul face diferența de cele mai multe ori, costurile ce vizează atât serviciile funerare, cât mai ales cele de catering atrag majoritatea populației. Ofertele sunt alese atât pentru prețul decent, cât și pentru profesionalism și calitate, firma deținând monopolul în acest domeniu.

Informații suplimentare despre serviciile casei funerare se pot obține la numărul de telefon: 0736 381 573.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/