În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.067 de cazuri noi de coronavirus. Aproape 250 au fost raportate în județul Timiș, iar în Caraș-Severin – 79.
Dintre cele 249 de cazuri din județul Timiș, cele mai multe au fost înregistrate în Timișoara –133, și Lugoj – 14. O persoană a fost alocată altui județ.
În spitalele din județ sunt internați 413 pacienți, iar alți 62 sunt la ATI. În ultimele 24 de ore, au intrat în izolare sau în carantină peste 500 de persoane. De asemenea, au fost procesate 2.109 teste.
A fost raportat un deces, iar totalul a ajuns la 458.
În Timiș sunt monitorizate 17 focare.
De la începutul pandemiei au fost înregistrate 21.412 cazuri de COVID-19.
Situația în Caraș-Severin
În județul Caraș-Severin, numărul total de cazuri de coronavirus a ajuns la 5.409. În noul bilanț au fost incluși 79 de pacienți.
Peste 1.500 de persoane au fost declarate vindecate, de la începutul pandemiei. 777 pacienți au fost tratați în Reșița, 719 în Caransebeș, 29 în Oravița, iar câte doi în județele Timiș și Hunedoara.
De asemenea, 280 de persoane au decedat. 268 în Caraș-Severin și 12 în județul Timiș. Trei decese au fost raportate astăzi ale unor persoane care sufereau și de alte afecțiuni.
În spitalele din județ sunt internați 162 de bolnavi. Dintre aceștia, 52 sunt la Spitalul Județean din Reșița, 82 la Spitalul Municipal Caransebeș, 16 la Spitalul Oravița și 12, în secțiile ATI.
Autoritățile transmit că, în total, au fost testați 10.642 de locuitori din județ.
Bilanțul la nivel național
În total, 12.948 de persoane, diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2, au decedat.
În intervalul 09.12.2020 (10:00) – 10.12.2020 (10:00) au fost raportate 127 decese (71 bărbați și 56 femei).
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 34 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de peste 80 de ani.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.251. Dintre acestea, 1.288 sunt internate la ATI.
Până astăzi, 10 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 539.107 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
434.679 de pacienți au fost declarați vindecați.