Aproape 5.000 de cazuri de coronavirus au fost raportate și astăzi la nivel național. Dintre cele 4.902 persoane, diagnosticate în cursul zilei de ieri, peste 200 sunt din Timiș. În Caraș-Severin, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 62 de îmbolnăviri.
Cei 205 de timișeni sunt din: Timișoara –120, Lugoj – 8, Buziaș -2, Ciacova -2, Deta -2, Gătaia -1, Jimbolia-1, Balinț -1, Banloc-1, Boldur – 1, Comloșu Mare – 1, Criciova – 2, Dudeștii Noi- 1, Dumbrăvița – 7, Fârdea-1, Fibiș -1, Găvojdia – 2, Ghilad – 1, Ghiroda – 1, Giarmata -1, Giroc-10, Giulvăz- 7, Jebel -6, Liebling-1, Moșnița Nouă -3, Orțișoara -1, Otelec- 1, Pesac -2, Pișchia – 3, Săcălaz – 2, Sânandrei – 5, Sânpetru Mare – 1, Saravale – 2, Teremia Mare – 3, Tomești -1 și Victor Vlad Delamarina – 1.
În cursul zilei de ieri, au fost carantinate 273 de persoane, au intrat în izolare 176 și au fost procesate 3.387 de teste. Peste 220 de pacienți sunt internați în spitalele din județ, iar alți 29 sunt în secțiile de Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore, șase cadre medicale au fost confirmate cu COVID-19 și au fost înregistrate și trei decese. Peste 200 de timișeni au pierdut lupta cu virusul de la începutul pandemiei.
Potrivit GCS, rata de infectare este de 2.27.
Bilanțul în Caraș-Severin
În județul Caraș-Severin, de la începutul pandemiei au fost înregistrate 2.187 de cazuri. De la ultima raportare, 62 de cărășeni au fost depistați pozitiv.
847 de persoane au fost declarate vindecate, după o dublă testare negativă. 405 au fost tratați în Reșița, 442 în Caransebeș, iar câte doi, în județele Timiș și Hunedoara.
De la începutul pandemiei, peste 120 persoane au decedat. 118 în Caraș-Severin și opt în spitalele din Timiș. Trei au fost raportate astăzi. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 70 de ani din Reșița, unul de 65 din ani din aceeași localitate fără comorbidități, dar și un bărbat din Ezeriș, în vârstă de 76 de ani.
În unitățile sanitare sunt internați 134 de pacienți. Dintre aceștia, 85 în Reșița, 37 în Caransebeș și 12, în secțiile ATI din județ.
În cursul zilei de ieri, au fost procesate 113 teste, iar totalul a ajuns la 6.651.
Rata de incidență, în Caraș-Severin, este de 1.77, potrivit CGS.
Situația la nivel național
Zi neagră la nivel național. 98 de persoane au decedat în 24 de ore. Este vorba despre 55 de bărbați și 43 de femei.
„Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani. 95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, transmite GCS.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.354. Dintre acestea, 778 sunt internate la ATI.
Până astăzi, 22 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 196.004 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 141.089 de pacienți au fost declarați vindecați.