Bilanț CDR: Proiecte europene în valoare de peste un miliard de euro în Regiunea Vest!

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest a analizat proiectele europene derulate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, iar bilanțul arată că este vorba despre contractări în valoare de peste un miliard de euro!

Datele au fost prezentate la sediul Consiliului Județean Hunedoara în cadrul unei întâlniri la care s-au purtat discuții și despre programul de finanțare 2021-2027. În Regiunea Vest au fost contractate sau se află în curs de contractare 557 de proiecte, în valoare totală de 1,06 miliarde de euro, din care 807 milioane de euro finanțare nerambursabilă. De asemenea, Executivul a aprobat și supracontractarea tuturor proiectelor aflate în rezervă în cadrul POR pe axele prioritare 3, astfel că vor putea intra în linie dreaptă 90 de proiecte. Valoarea finanțării nerambursabile este de 223,80 de milioane euro. 

Membrii CDR Vest au fost informați cu privire la aprobarea de către Guvern a supracontractării tuturor proiectelor aflate în rezervă în cadrul POR pe axele prioritare 3: eficiență energetică – iluminat public, sprijinirea dezvoltării urbane durabile pentru municipiile reședință de județ, îmbunătățirea infrastructurii educaționale și sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii. Decizia supracontractării vine ca urmare a demersurilor realizate prin Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională”, au transmis reprezentanții CDR Vest.

Supracontractarea va conduce așadar la creșterea valorii proiectelor care va ajunge la 1,13 miliarde euro – fonduri europene nerambursabile și o rată de contractare de 176,04%. În total, Regiunea Vest va beneficia de o alocare suplimentară de fonduri în valoare de aproape 500 de milioane de euro, în plus față de alocarea financiară inițială. 

La Deva s-a discutat și despre stadiul activităților de planificare la nivel regional pentru perioada de programare 2021-2027. În cadrul ședinței au fost aprobate mai multe hotărâri precum bugetul de venituri și cheltuieli al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest pentru anul 2020 și a fost avizat bugetul multianual pentru anii 2020-2022. De asemenea, a fost aprobat cuantumul contribuțiilor consiliilor județene din Regiunea Vest la Fondul pentru Dezvoltare Regională și cuantumul contribuțiilor pentru funcționarea birourilor regionale pentru cooperare transfrontalieră Timișoara și Oradea pentru acest an.

„Un alt punct pe ordinea de zi a vizat aprobarea Raportului de activitate al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest și a Raportului de activitate al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest pentru anul 2019. Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) Vest este organismul regional deliberativ care coordonează politica de dezvoltare regională la nivelul regiunii şi implicit activitatea ADR Vest”, au mai transmis reprezentanții CDR Vest.

CDR Vest are 16 membri și este alcătuit din preşedinţii consiliilor judeţene şi din câte un reprezentant al fiecărei categorii de consilii locale – municipale, orăşeneşti şi comunale din fiecare judeţ al regiunii. Acesta este condus de Mircea Flaviu Bobora în calitate de președinte și Călin Dobra, vicepreședinte.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/