Bibliotecile în lumina difuză a nopții

În anul Centenarului Marii Uniri, valorile și simbolurile culturale românești sunt scoase în evidență și de bibliotecile din țară, prin ample campanii de educare a populației

Campania „Nocturna Bibliotecilor”, cea mai importantă mobilizare nocturnă a bibliotecilor, ajunsă la cea de-a 8-a ediție, invită participanții de toate vârstele, la o sărbătoare a cărţii și cititului. Potrivit tradiției, în ultimul weekend al lunii septembrie, la nivel național se desfășoară campania Nocturna Bibliotecilor, ediția din acest an reunind oaspeții sub sloganul BIBLIOTECILE UNESC.

Evenimentul este inițiat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România și se desfășoară sincron și în Republica Moldova, în coordonarea Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova. Sub organizarea Bibliotecii Județene ,,Paul Iorgoviciˮ din municipiu, actiunea este programată la Reșița, vineri, 28 și sâmbătă 29 septembrie, începând cu ora 17, în diverse locații din oraș.

Secțiile bibliotecii din incinta Casei de Cultură a Sindicatelor, et.2 vor fi deschise pentru public până la ora 23.00, începând cu ora 17.30 fiind programate următoarele evenimente :

Vineri 28 septembrie:

17.30 – ,,Cei trei purcelușiˮ – Spectacol muzical pentru copii susținut de Teatrul de Vest Reșița

19.00 – Lansare de carte : ,,Origami : Omul de hârtieˮ, de Leila Sandra Coroian

20.00 – Recital de muzică și poezie, susținut de trupa The Road Band și poeți reșițeni

21.00 – Proiecție de film : ,,SWIMˮ, în prezența regizorului Sabin Dorohoi

În intervalul orar 18.00 – 21.00, copiii vor putea participa la ateliere de face-painting, modelaj baloane și împletit brățări, oferite de tinerii de la Centrul de Voluntariat Reșița.

 

Sâmbătă 29 septembrie: 

Ora 1700: Teatru de măști – în interpretarea copiilor de la Centrul de Zi „ABC” Reșița;
Ora 1800: Atelier interactiv „CE NE UNEȘTE/CE NE DEZBINĂ” susținut de voluntarii Centrului de tineret Moniom în colaborare cu voluntari străini ai Asociației Nevo Parudimos;
Ora 1900: Curiozități despre Univers: Celestia și Sistemul Solar (Proiecții 3D);
Ora 2000: Observații la Lună și Planete;
Ora 2100: Atelier de Quilling: Ornamente de Crăciun;
Ora 2200: Expoziție de pictură: Ion Bujor.

Toate evenimentele de sâmbătă se vor desfășura în incinta Bibliotecii Municipale Reșița, str. G.A. Petculescu, Nr.1.

Programul Nocturna Bibliotecilor din acest an se desfășoară în colaborare cu Teatrul de Vest Reșița, Școala Populară de Arte și Meserii ,,Ion Românuˮ Reșița, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, Colegiul Tehnic Cărășan Reșița, Centrul de Voluntariat Reșița, Clubul Interact Reșița și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.